Binecunoscut credincioșilor din București, iar după 1990 din întreaga țară, pentru predicile cu un bogat conținut dogmatic-spiritual și îmbrăcate într-o haină de autentică evlavie, rostite la Biserica „Sfântul Silvestru” începând cu anul 1974 și care au circulat sub diferit forme până la apariția lor scrisă, părintele Constantin Galeriu este recunoscut în rândul teologilor ortodocși români pentru spiritul său enciclopedic, pentru duhul patristic-filocalic ce caracterizează opera sa teologică, dar mai ales pentru dimensiunea mărturisitoare a cuvântului său scris sau vorbit.
Contribuția decisivă în domeniul teologiei dogmatice a părintelui Galeriu poate fi identificată cu redefinirea, într-o manieră cu adevărat evanghelică și patristică, a relației dintre cruce și înviere, dintre jertfa ce își are originea primordială în sânul Preasfintei Treimi și s-a făcut cunoscută oamenilor prin jertfa unică a Mântuitorului Iisus Hristos, care dă putere prin Duhul Sfânt și oamenilor credincioși să se jertfească lui Dumnezeu și aproapelui și starea de înviere, darul suprem adus umanității de Fiul etern al Tatăl.
Pe această cale aleasă de Pronia divină Dumnezeu Se descoperă ca Tată veșnic al Fiului Său veșnic, Care din iubire și bunătate, prin Duhul Sfânt atrage pe oameni spre înfierea răscumpărătoare și îndumnezeitoare, relevând Vocația lor pascală, solidară cu Vocația pascală a întregului cosmos restaurat.
Relația interioară dintre aceste două dimensiuni este dată în taina Învierii lui Hristos, prin care se descoperă „deodată” (așa cum se exprima cu mult patos părintele) iubirea plenară a Preasfintei Treimi oferită oamenilor și răspunsul acestora prin ascultarea și jertfa Fiului lui Dumnezeu întrupat.
Din punct de vedere dogmatic-apologetic, considerăm că două sunt coordonatele esențiale ale gândirii teologice a părintelui Galeriu și anume: valoarea Persoanei, mai întâi Persoana divină și apoi persoana umană, și valoarea creației sau a făpturii lui Dumnezeu.
Faptul că a predat în cea mai mare parte a carierei de profesor universitar disciplina „Omiletică” nu i-a modificat direcția cercetărilor de teologie sistematică, oferindu-i în schimb prilejul exprimării într-un stil cuceritor, de înaltă ținută academică, un discurs imbatabil ca logică, dar, în mod paradoxal, marcat de o căldură părintească autentică și de o angajare responsabilă pilduitoare în slujirea teologiei și a Bisericii Ortodoxe.
Viziunea sa dogmatică, configurată în lucrarea „Jertfă și Răscumpărare”, teza sa de doctorat în teologie apărută în anul 1973, de o consistență biblică și patristică remarcabilă, caracterizată de o perspectivă înnoitoare și profund mărturisitoare a adevărului de credință al dogmei hristologice, va marca toate celelalte scrieri teologice ale sale, inclusiv conferințele susținute în țară și în străinătate.
Tocmai de aceea întreaga sa operă teologică va fi străbătură ca un fir roșu de filonul dogmelor ortodoxe, expus într-o formă apologetică extrem de atrăgătoare și convingătoare în același timp.
Cariera didactică prodigioasă și-a început-o prin a preda disciplina „Teologie Fundamentală”, astăzi mai bine cunoscută ca „Apologetică”, pregătirea sa de dogmatist permițându-i să discearnă și să împărtășească studenților cele mai profunde valori teologice cu caracter apologetic, într-o viziune neopatristică, inspirată în bună măsură de teologia părintelui Stăniloae, pe care îl avusese profesor, alături de Nicolae Chițescu, la cursurile de doctorat.
Studenții săi de la Institutul Teologic de grad universitar din București, între care am avut bucuria să mă număr în anii 70, au avut șansa de a-i recepta cei dintâi predicile ținute la paraclisul „Sfânta Ecaterina”, sfaturile oferite cu dărnicie ca duhovnic sau preot-spiritual, modelul de preot devotat Bisericii și slujirii misionare a acesteia.
Binecunoscut credincioșilor din București, iar după 1990 din întreaga țară, pentru predicile cu un bogat conținut dogmatic-spiritual și îmbrăcate într-o haină de autentică evlavie, rostite la Biserica „Sfântul Silvestru” începând cu anul 1974 și care au circulat sub diferit forme până la apariția lor scrisă, părintele Constantin Galeriu este recunoscut în rândul teologilor ortodocși români pentru spiritul său enciclopedic, pentru duhul patristic-filocalic ce caracterizează opera sa teologică, dar mai ales pentru dimensiunea mărturisitoare a cuvântului său scris sau vorbit
