Cam asa ni se arata mesajul cartii semnate Ioan Craciun & Bogdan Petry.
Un fel de planeta populata cu fiinte proiectate ca oameni....
Tot ceea ce impinge in ridicol un personaj public, fara ca acesta sa-si dea seama macar o clipa, este exploatat cu talent de caricaturistul care nu mai are aproape deloc nevoie sa adauge umor de la el, fiindca il ia de-a gata, in stare pura.
Si nu e intotdeauna vorba atat despre o particularitate fizica, cat mai degraba despre o trasatura a caracterului.
Deseneaza ca sa se amuze si ca sa ne amuze, ca sa se si sa ne elibereze, poate, prin ironie, de energiile nefaste venite dinspre agora devenita balci, sa ne ajute sa suportam mai usor prostia, badarania, incultura si autosuficienta persoanelor publice.
Primul lucru izbitor, cand privesti desenele lui Bogdan Petry, e acea trasatura particulara mult ingrosata a personajului caricaturizat care-l distinge inconfundabil.
Si cu toate acestea, Bogdan Petry vede fara sa se incrunte si deseneaza fara sa judece.
Asa i se intampla zilnic se pare acestui nonconformist observator al micimilor romanesti ridicate cu ifos la rang de prezenta sociala.
Dar cine are timp, rabdare si mai ales disponibilitate sa le si noteze, sa le arhiveze, apoi sa le redea la un loc, in chip de oglinda a unei societati bolnave intr-un volum, de ce nu, antologic? Poate mai bine ca nici unui alt caricaturist i se potriveste lui Bogdan Petry marturisirea lui Caragiale din „Grand Hotel Victoria Romana”: „Vaz enorm si simt monstruos”.
Nu ma indoiesc ca destui dintre consumatorii de informatie televizata sesizeaza zilnic gugumaniile debitate cu nonsalanta pe la talk-show-uri ori rostite fara clipire de cititorii si cititoarele de prompter ai stirilor diverselor posturi TV.
Dar cu toata osardia lui, nu cred ca a reusit sa acopere macar 10% din tembel(izor)ismele contemporane, ele fiind practic inepuizabile.
Pentru ei perplexitatea, pentru noi rasu’-plansu’… Oricat de universal ar fi limbajul desenului, cand e sarjat, impins spre caricatura si circumscris in coordonatele ferme ale unui spatiu geografic, el devine intraductibil, ca si savuroasele noastre bancuri.
Ani la randul, Nini Craciun a cules „perle” de la televizor si le-a notat cu acribie, pastrandu-le ca pe o comoara buna de scos la lumina cand ii va veni timpul.
In cazul cand respectivul traitor pe meleaguri nemioritice ar intelege ceva ar fi, cel mult, siderat.
Sau daca un strain dintr-o astfel de tara s-ar putea amuza cu inepuizabilele mostre de umor involuntar din discursul public al Romaniei contemporane.
Chiar mi-am pus problema daca intr-o tara normala, cu oameni echilibrati, cu politicieni, jurnalisti si vedete media posesori macar ai unei spoieli de educatie, politete si distinctie, ar putea sa aiba succes caricatura cu mesaj socio-politic.
Aceasta ramane o realitate buna de exploatat si pentru un observator atent si subtil ca Nini Craciun dar si pentru un desenator umorist din Romania, materia prima fara de care arta lui n-ar putea exista.
Ba inca si mai nuantat: romanii nici nu se vor schimba vreodata, orice le-ai face si oricum ar evolua timpurile.
Cam asa ni se arata mesajul cartii semnate Ioan Craciun & Bogdan Petry
