„Când omul ajunge la vederea‑lui‑Dumnezeu, atunci devine teolog adevărat, viu, teologia sa este plină de viață. † Ierótheos, Mitropolitul Nafpaktosului.
Este o nebunie plină de sens ce tămăduiește dezechilibrul din noi și nebunia lipsei de sens din lume”.
Răspundem că întreaga viață creștină este o curată nebunie.
Desigur, ar putea spune cineva că toate acestea: «Să îndurăm, să iubim, să nu ne opunem!» sunt nebunie.
Este un bolnav care suferă de miopie duhovnicească...
Iar un bolnav nu va putea fi niciodată un vrăjmaș. În esență, Biserica nu are și nici nu poate avea vrăjmași, de vreme ce ea însăşi este plinătate desăvârșită și viață; are însă bolnavi, cărora încearcă să le vină în ajutor pentru a‑i tămădui.
Este lipsit de arme şi totuşi întrarmat.
Creștinul ortodox «luptă» cu arma iubirii. Și noi ne răstignim în fiecare zi pentru a arăta dragostea noastră pentru ceilalți.
Hristos S‑a răstignit și Și‑a arătat dragostea Sa față de noi.
Iubirea este prin firea ei o depășire a sinelui, kenoză, cruce.
Sfântul Isaac spune: «Calea lui Dumnezeu este crucea de fiecare zi, căci nimeni nu s‑a suit la cer prin înlesniri.» Cruce este și iubirea pe care trebuie să le‑o arătăm celorlalți. Însă, așa cum păcatul, săvârșit în adâncul sufletului, trece dincolo de făgașul vieții personale a omului și se răsfrânge și asupra celor din jur, având, prin urmare, consecințe la nivel cosmic, la fel se întâmplă și cu Harul lui Dumnezeu.
Urâtor al celor dumnezeiești fiind, ajunge inevitabil să urască și omul.
Păcătosul este un răzvrătit, un anarhist, un dictator cumplit, care desființează libertatea semenilor săi.
Moartea și întunecarea noastră se răsfrâng asupra întregii zidiri, aduc o răscolire a tuturor.
Cunoașterea lui Dumnezeu, ca împărtășire și viață, este urmare a curățirii, potrivit cu lucrarea pocăinței.
Potrivit Sfinților Părinți, această cunoaştere nu înseamnă o simplă observare sau înţelegere raţională, nici «colectarea» unor informații despre Dumnezeu, ci însăși comuniunea în iubire dintre cel ce iubește și cel ce este iubit. În Ortodoxie dobândim adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu. „Când omul ajunge la vederea‑lui‑Dumnezeu, atunci devine teolog adevărat, viu, teologia sa este plină de viață
