O nazuinta (utopie poetica) a verbului meu este de a-(si) reaminti/de a redobandi idiomul protoparintilor nostri, cel pierdut deodata cu edenul („Va fi fiind regasit graiul in care Dumnezeu si Adam isi vorbeau, si nici o noima a sa nu ne va fi rasarind cu lucoare straina.”) Rostirea poematica mai reprezinta pentru mine modalitatea ideala (si unica) de a apropia, de a le tine intr-o stransa imbratisare lucrurile cele mai (aparent) departate. (Dan Damaschin).
E o acolada ce incearca sa cuprinda, laolalta, fascinatia originarului si fascinatia apocalipticului.
Exprimand o astfel de nazuinta, viziunea poetica se converteste in viziune eshatologica, precum in versul/verset: „Contemplatia mea uneste golul lasat de intaiul inger cazut, cu haul iscat in urma astrului ce se cheama Absint, a stelei numite Pelin”.
O nazuinta (utopie poetica) a verbului meu este de a-(si) reaminti/de a redobandi idiomul protoparintilor nostri, cel pierdut deodata cu edenul („Va fi fiind regasit graiul in care Dumnezeu si Adam isi vorbeau, si nici o noima a sa nu ne va fi rasarind cu lucoare straina.”) Rostirea poematica mai reprezinta pentru mine modalitatea ideala (si unica) de a apropia, de a le tine intr-o stransa imbratisare lucrurile cele mai (aparent) departate
