Povestea rastignirii lui Iisus, asa cum e infatisata in Evanghelii, pare sa aiba puterea de a misca, mangaia si provoca oameni din timpuri, locuri si culturi atat de diferite.
Ce anume din aceasta poveste, mai ales din evenimentul povestit, poarta aceasta putere? Cand primii crestini isi rezumau „vestirea” lor „buna” spunand: „Mesia a murit pentru pacatele noastre potrivit Scripturilor” ce anume voiau sa spuna de fapt? Ce anume priveau ei drept „veste buna” — dat fiind ca la prima vedere ea nu pare sa aiba nimic de-a face cu „vestea buna” anuntata de Iisus insusi, si care privea „Imparatia lui Dumnezeu”? Ce teme, imagini si povestiri aveau ei in minte permitandu-le sa dea un sens proaspat si bucuros faptului ca omul in care ajunsesera sa vada regele uns al lui Dumnezeu fusese tocmai omorat de autoritatile imperiale? De ce anume n-au vazut in asta sfarsitul oricarei potentiale revolutii bazate pe Iisus, ci adevaratul ei inceput? Pe scurt, de ce a murit Iisus? De ce ar presupune cineva ca moartea lui a avut o putere revolutionara? Si de ce, chiar fara sa aiba un raspuns teoretic la aceste intrebari, atat de multi oameni afla totusi ca in povestire, imagine si cantec, crucea are o putere de a ne emotiona la un nivel atat de adanc? De ce e atat de puternica aceasta poveste? Ce sens are sa presupunem ca moartea unui om acum aproape doua mii de ani intr-o obscura provincie romana a putut avea acel gen de putere? Ce fel de revolutie a fost lansata in acea dupa-amiaza intunecoasa si ingrozitoare?.
Povestea rastignirii lui Iisus, asa cum e infatisata in Evanghelii, pare sa aiba puterea de a misca, mangaia si provoca oameni din timpuri, locuri si culturi atat de diferite
