Bajbai, pana la urma asta e ocupatia mea fundamentala.
Cum in mana am un pahar cu apa, il ridic pentru-o urare: ,,In ceasul al doisprezecelea, de ceasul mortii, sa fie intr-un ceas bun!" (fragment).
Pe hol ceasul mecanic, cu cheita, a scos la cantat un cuc de lemn.
Si umbra mi se despica in patru, in noua.
Imi rastalmaceste fiecare propozitie, imi declina fiecare verb, imi ia tot ce e al meu sa-l faca al nostru.
Parca m-a asezat in randul al doilea, din stanga, in colectia de lucruri marunte. ,, Nu te mai prosti nu esti copil mic".
De multe ori capitulez, flutur langa ureche o batista, steag alb.
Iubirea ei e ca o cangrena, ce roade sufletul-os, ca un caine rau, ca un capriciu.
Nu am nevoie de un calapod pentru iubire, pentru orice.
Blestemul meu e sa o iubesc si atunci cand nu mai pot sa o iubesc, sa o iubesc si cand o urasc.
Cand Theodora intr-un exces de altruism mi-a marturisit: ,,o sa mi te dau tie" am zis ,,bogdaproste", mi-am legat de calcai un bolovan mai greu ca intreg pamantul, o ancora, pe cerul intunecat ca umbletul unui bivol.
Bajbai, pana la urma asta e ocupatia mea fundamentala
