„Isi indrepta privirea, agatandu-se ca de o ultima speranta, spre tanara care continuase in tot acest rastimp sa-si citeasca, impasibila, ziarul.
Luciul metalic al acelui ranjet lugubru ii ingheta sangele in vine.“ - Gheorghe Sasarman.
Isi aminti brusc sloganul publicitar – «Nici nu banuiesti cat de aproape poate fi fericirea!» – si, in acelasi moment, in gura ei se arata, dezvelit de zambetul tot mai larg, siragul impecabil al unei danturi din vipla.
Numai de n-ar incepe si ea sa trancaneasca, isi zise, incercat de un gand alarmant.
Zambetul ei inflori, ii destinse figura altminteri atat de absenta, accentuandu-i parca, totusi, cicatricea.
Nu-i venea nicicum a crede ca acel semn de funciara bunavointa ii fusese adresat, intr-adevar, lui.
Se fastaci, rosi pana in varful urechilor si raspunse cu un suras neajutorat.
Pentru o clipa, se pomeni transportat intr-al noualea cer.
De parca tocmai asta ar fi asteptat, ea isi intrerupse lectura si, ridicand spre el ochii, ii zambi complice. „Isi indrepta privirea, agatandu-se ca de o ultima speranta, spre tanara care continuase in tot acest rastimp sa-si citeasca, impasibila, ziarul
