In istoria presei si a literaturii romane, revista Aghiuta (1863-1864) reprezinta o floare rara, ce nu poate fi asemanata - din punct de vedere al calitatii, intensitatii si imprevizibilitatii umorului - decat cu Moftul roman, din perioada directoratului lui I.
L.
Caragiale (1893, 1901). E si motivul pentru care o repunem in circulatie, cu convingerea ca lectura ei ofera noi deschideri catre intelegerea personalitatii si a artei lui B.
P.
Hasdeu.. Spre a nu mai vorbi de faptul ca ea aparea dintr-o data matura in plina epoca de pionierat si-si pastreaza inca, dupa 150 de ani, aproape nestirbit farmecul intepaturilor, calambururilor, pamfletelor, ironiei si a umorului de toate felurile, ce si-au pierdut intrucatva valoarea de atacuri concrete, fiind percepute tot mai mult drept critici ale unor defecte si trasaturi general umane. In plus, implicarea nu numai satirica a revistei Aghiuta in luptele politice ale momentului - care au determinat suprimarea ei - o fac fara egal prin impactul avut asupra publicului. Depasita prin valoarea artistica a textelor carageliene - desi unele dintre ele isi trag direct sevele din paginile ei - revista lui B.
P.
Hasdeu ramane inegalabila in ansamblu, intrucat de la primul pana la ultimul rand se simte arderea aceluiasi suflet impetuos si daruit, in timp ce in cadrul Moftului roman e vizibila diferenta de nivel intre materialele diversilor colaboratori. In istoria presei si a literaturii romane, revista Aghiuta (1863-1864) reprezinta o floare rara, ce nu poate fi asemanata - din punct de vedere al calitatii, intensitatii si imprevizibilitatii umorului - decat cu Moftul roman, din perioada directoratului lui I.
L.
Caragiale (1893, 1901)
