In ortodoxie, Biblia este vie, cuvântul este duh viu, cuvântul evanghelic sau propovăduitor înseamnă, în primul rând, trăire, viaţă spirituală, prezenţa lui Hristos şi împărtăşirea cu Hristos iar cuvântul rugăciunii înseamnă dialog cu Dumnezeu.
De aceea, Biblia este pentru unii plină de mituri (protestanţi), pentru alţii plină de învăţăminte (catolici), iar pentru alţii plină de revelaţii şi adevăruri mântuitoare (ortodocşi). .
Chiar şi Apostolii nu au înţeles multe decât după Pogorârea Duhului Sfânt. „Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14, 26).
Când inima este curată, cuvântul devine duh viu, simbolul devine imagine revelată, vis, proorocie, toate acestea inspirate de Duhul Sfânt.
Simbolurile, pe jumătate arată şi pe jumătate ascund, deoarece omul le priveşte printr-o fereastră (inimă) murdară.
Simbolurile (parabolele, metaforele etc.) menţin viaţa spirituală în mod artificial, căci ele înlocuiesc revelaţiile directe, care apar doar pentru o inimă curată.
Astfel, adevărul teologic este şi el viu, nu este un rezultat al logicii şi al ştiinţelor exacte (logica este sfârşitul înţelepciunii), ci este rezultatul cunoaşterii prin trăire interioară, contemplativă, prin revelaţii (descoperiri) inspirate de Duhul Sfânt.
Abia apoi, în al doilea rând, în viaţa obişnuită, trupească, cuvântul are nevoie de interpretare (hermeneutică), deoarece el a devenit doar un simbol, o literă moartă (prima moarte a cuvântului).
Cuvântul înseamnă, deci, teologie, adică cunoaşterea singurului Dumnezeu adevărat.
In ortodoxie, Biblia este vie, cuvântul este duh viu, cuvântul evanghelic sau propovăduitor înseamnă, în primul rând, trăire, viaţă spirituală, prezenţa lui Hristos şi împărtăşirea cu Hristos iar cuvântul rugăciunii înseamnă dialog cu Dumnezeu
