„De-aproape patruzeci de ani regizorul Mihai Maniutiu isi alinta, oranduieste, biciuieste, ocroteste si insceneaza cosmarurile cu ludica marinimie.
Mihailescu.
Bun venit!“ - Dan C.
Adica in anticamera infernului.
Incotro? Si la ce bun? Exista iesire, ispasire, izbavire? «Suntem in limb», draga prietene, ar spune camusianul Clamence din Caderea.
Hingherul si umbra lui.
Acolo unde nu mai sunt (em) decat eu si cu mine.
Inauntrul fiintei.
Acum a ajuns la esenta.
A fictionat borgesian, a cultivat absurdul existential beckettian, a facut (amarnic sau extatic) apel la mitologia mortuara din folclorul romanesc, ritualizand cu stralucitoare raceala ororile subconstientului colectiv, patima puterii, dezarticularea erotica, mecanismele terorii, uitarea si pustiirea de sine.
Si-a petrecut singuratatile dureroase prin sangeroasele tragedii ale vechii Elade, prin Shakespeare, cabaretul expresionist si teatrul-dans. „De-aproape patruzeci de ani regizorul Mihai Maniutiu isi alinta, oranduieste, biciuieste, ocroteste si insceneaza cosmarurile cu ludica marinimie
