Ecranizarea romanului din 1967, in regia lui Luis Bunuel, cu Catherine Deneuve, Jean Sorel si Michel Piccoli in rolurile principale, a fost distinsa in acelasi an cu Leul de Aur si cu Premiul Pasinetti pentru Cel mai bun film la Festivalul de la Venetia.
Indeplinirea fanteziei intr-o lume a bunei-cuviinte are insa un pret necrutator: captiva intre satisfactia pe care i-o aduc niste necunoscuti si spaima de a pierde pretuirea barbatului pe care il iubeste, Severine aluneca treptat in nebunie, iar in conflictul ei interior autorul traseaza cu subtilitate de maestru ciocnirea dintre doua lumi: cea burgheza a valorilor inalte si cea saraca a Parisului, o lume dura a oamenilor nevazuti si a placerilor primejdioase..
Prinsa intr-o relatie intima ce-i ofera doar bucuria de a darui, Severine ascunde insa un secret tulburator: descoperindu-si sexualitatea adormita de traume adinci si haituita de dorinta atingerii unui barbat brutal care sa o supuna, tinara porneste in cautarea placerii lucrind clandestin intr-o casa de rendez-vous sub numele Belle de Jour.
Analiza psihologica profunda cu puternice accente sociale, romanul urmareste drama lui Severine Serizy, o tinara bogata care pare a avea tot ce-si poate dori o femeie: o viata fara griji, o frumusete rapitoare si un sot blind pe care-l adora.
Desi marginal in epoca, Belle de jour a ocupat intotdeauna un loc aparte in opera si, dupa cum spunea Kessel insusi, in inima lui, fiind dedicat Nadiei-Alexandra Polizu-Micsunesti, prima sa sotie, originara din Romania si cunoscuta ca Sandi, care s-a stins din viata rapusa de tuberculoza chiar in 1928, anul aparitiei romanului.
Publicata in 1928, povestea‑cult a lui Belle de jour a stirnit reactii aprinse in epoca, aducindu-i autorului acuzatii de pornografie si aruncind romanul in umbra pina in 1967, cind a fost readus in atentia publicului de ecranizarea magistrala a lui Luis Bunuel.
Ecranizarea romanului din 1967, in regia lui Luis Bunuel, cu Catherine Deneuve, Jean Sorel si Michel Piccoli in rolurile principale, a fost distinsa in acelasi an cu Leul de Aur si cu Premiul Pasinetti pentru Cel mai bun film la Festivalul de la Venetia
