"Bertoldo, Bertoldino si Cacasenno" este o culegere de trei povestiri populare.
In 1716, Goldoni s-a inspirat din acest text pentru o opera bufa - Bertoldo la curte -, pe muzica de Vittorio Ciampi, iar in 1736 a avut loc o reluare a aceleiasi opere, intr-un poem de douazeci de canturi, datorat unui grup de douazeci de literati.. 1620 pare cea mai apropiata de avdevar.
Data publicarii celor trei povestiri este incerta.
Calugarul bolognez Adriano Banchieri (1567 - 1634) continua povestea lui Bertoldo si Bertoldino, adaugand-o pe aceea a lui Cacasenno, prostanacul fiu al lui Bertoldino, lipsita insa de vivacitatea caracteristica primilor protagonisti.
Viata de la Curte, departe de cea simpla, taraneasca, ii va fi fatala lui Bertoldo.
Ales sfetnic al regelui Alboino, el va muri destul de iute, "caci el fasole si-a dorit/nu i-au dat si a murit".
Bertoldo e reprezentantul modestei universitati a bunului-simt care este poporul, cu mintea lui agera reusind sa "vare in sac" pe rege, regina si curteni.
Dalla Croce a dat povestirii o amprenta mai noua si mai interesanta, nu atat schimband locurile, tipurile sau numele (preexistente in traditie), cat adaugand o incarcatura morala, opunand sanatoasa gandire taraneasca rafinatei ipocrizii de la curte, cu o burlesca si distractiva verva.
Motivul deriva din Disputa lui Solomon cu Marcolfa, cunoscut in latina din secolul al XII-lea, aparut in numerose versiuni italiene de la inceputul secolului al XVI-lea. regele longobarzilor.
Giulio Cesare Dalla Croce (1550 -1609) este autorul primelor doua, care privesc pataniile taranilor Bertoldo si Bertoldino la curtea din Verona a lui Alboino. "Bertoldo, Bertoldino si Cacasenno" este o culegere de trei povestiri populare
