Bertoldo, Bertoldino și Cacasenno este o culegere de trei povestiri populare.
Citește continuarea recenziei pe blog.
E ori la curtea din cetatea Veronei, ori la el în sat, întorcând cu susul în jos lumea și ideile (fixe) despre ea.
Dacă aveți chef de snoave, un strop de carnavalesc, micro-liste de cugetări, subversiune și umor reavăn, rezistent secole bune, căutați-l pe Bertoldo.
Ilustrațiile, semnate de Silviu Băiaș, servesc cum nu se poate mai bine corpul poveștii, adăugând viață, energie și culoare în toate.
Supus la numeroase încercări, țăranul cel inteligent găsește întotdeauna o rezolvare ingenioasă și o ieșire din cele mai complicate situații – spre încântarea regelui, furia reginei și deliciul cititorilor scrie Ema Cojocaru pe blog.
La curtea domnească, se face imediat remarcat de regele Alboino prin istețime și îndrăzneală, deși nu pregetă să spună lucrurilor pe nume și să-l scoată din pepeni pe rege, dar mai cu seamă pe regină, care-l urăște cu patimă după ce Bertoldo le joacă câteva feste femeilor din regat, făcându-le de rușine.
Deși este prețuit în satul lui pentru povețele înțelepte și istorioarele hazlii, Bertoldo pleacă într-o zi spre cetatea Veronei, din dorința de a cunoaște alte lumi și alte obiceiuri.
Zeflemitor, mucalit, de o onestitate brutală și cam misogin, Bertoldo, țăranul slut și diform pe care ursitoarele l-au dăruit cu o minte ageră și ascuțită, este vedeta incontestabilă a volumului. În 1716, Goldoni s-a inspirat din acest text pentru o operă bufă - Bertoldo la curte -, pe muzică de Vittorio Ciampi, iar în 1736 a avut loc o reluare a aceleiași opere, într-un poem de douăzeci de cânturi, datorat unui grup de douăzeci de literați. 1620 pare cea mai apropiată de avdevăr.
Data publicării celor trei povestiri este incertă.
Viața de la Curte, departe de cea simplă, țărănească, îi va fi fatală lui Bertoldo.
Călugărul bolognez Adriano Banchieri (1567 - 1634) continuă povestea lui Bertoldo și Bertoldino, adăugând-o pe aceea a lui Cacasenno, prostănacul fiu al lui Bertoldino, lipsită însă de vivacitatea caracteristică primilor protagoniști.
Bertoldo e reprezentantul modestei universități a bunului-simț care este poporul, cu mintea lui ageră reușind să vâre în sac pe rege, regină și curteni.
Ales sfetnic al regelui Alboino, el va muri destul de iute, căci el fasole și-a dorit/nu i-au dat și a murit .
Dalla Croce a dat povestirii o amprentă mai nouă și mai interesantă, nu atât schimbând locurile, tipurile sau numele (preexistente în tradiție), cât adăugând o încărcătură morală, opunând sănătoasa gândire țărănească rafinatei ipocrizii de la curte, cu o burlescă și distractivă vervă.
Motivul derivă din Disputa lui Solomon cu Marcolfa, cunoscut în latină din secolul al XII-lea, apărut în numerose versiuni italiene de la începutul secolului al XVI-lea. regele longobarzilor.
Giulio Cesare Dalla Croce (1550 -1609) este autorul primelor două, care privesc pățaniile țăranilor Bertoldo și Bertoldino la curtea din Verona a lui Alboino.
Bertoldo, Bertoldino și Cacasenno este o culegere de trei povestiri populare
