Sa spunem lucrurilor pe nume: curatorul nu doar ca poate astazi sa influenteze operele de arta in cele mai diverse feluri, dar, atunci cind ele fac parte din expozitia sa, le poate redefini in contextul propriei sale naratiuni si le poate chiar pune in umbra.
Astazi oamenii vorbesc despre expozitii ca despre opera de arta, facind referire la talentul curatorului, acel „ceva special” si inzestrarile sale mistice similare; i se atribuie calitati si valori artistice de tipul imaginatie, autenticitate, sinceritate personala, autonomie, dedicatie fata de un ideal, joc, improvizatie, „o atigere magica” etc.
Beti Zerovc.
La acest nivel, curatorul nu mai este, la urma urmei, doar un teoretician al artei; expozitiile sale sint create din propriile sale impulsuri artistice si porniri launtrice, chiar din crize personale profunde, din dedicatia sa fata de anumite crezuri politice etc.
Banuiesc ca dorinta de a tine aceste asocieri si implicatii cit mai deoparte si discret posibil este unul dintre motivele pentru care curatorul si activitatea curatoriala – in paralel cu vizibilitatea in crestere atit a sa, cit si a expozitiei sale – s-au mutat tot mult (si li s-a permis sa se mute) inspre arta, mutare la care si curatorul a pus umarul.
Pentru a pastra caracterul integru al intregului construct, relatia imediata a curatorului cu angajatorii si sponsorii sai, ca si orice conexiune cauzala direct intre partialitatea lor si continutul curatorial, trebuie lasata deoparte.
Cind intram in contact cu productia curatorului, „locuita” in intregime de arta, nu tinem deloc seama ca cel care ni se adreseaza are, pe de o parte, o gama vasta de mijloace si canale prin care ne poate transmite mesajul sau si, pe de alta parte, o responsabilitate fata de cei care practic au comandat mesajul lui si il platesc pentru asta.
Medierea lui este, prin urmare, departe de a fi inocenta; ea influenteaza radical ideile noastre despre arta, cu atit mai mult cu cit ne lasa cu impresia ca am fost expusi direct si exclusiv la arta, iar noi ne abandonam medierii lui de obicei fara nicio urma de ezitare.
Sa spunem lucrurilor pe nume: curatorul nu doar ca poate astazi sa influenteze operele de arta in cele mai diverse feluri, dar, atunci cind ele fac parte din expozitia sa, le poate redefini in contextul propriei sale naratiuni si le poate chiar pune in umbra
