„La debut, poetii sunt in general navalnici si debordanti, bubuitori sau tanguitori, contand pe dispozitia simpatetica a cititorului.
Poetul se infatiseaza, la debut, deja format, matur, cerebral, constient de sine.“ - Daniel Cristea-Enache.
Cert este ca nici ritmul interior si nici nivelul artistic al textelor sale nu prezinta ruperi, zigzaguri periculoase, disonante si exceptii regretabile de la regula.
Si atunci, ne apare in fiecare fila a lui, in fiecare text aproape, bifurcatia, intretaierea drumurilor.
Ca unul dintre papii postmodernismului, Umberto Eco, acesta stie ca de fapt totul s-a mai scris.
Aceasta presiune culturala, pe care unii colegi de generatie nu o inregistreaza, avand ei o salvatoare ignoranta, este puternic resimtita de Ciprian Macesaru.
Poetul este liber in paginile lui (aici pline de randuri compacte, dincolo infasurate in mari spatii albe), cantand ca un greiere sub calea ferata a tonelor de literatura scrise pana in prezent.
Autorul nu trebuie sa-si inscrie viziunea in tipare formale, sa o segmenteze pentru a obtine o pereche de rime si sa o contorsioneze dupa un anumit ritm.
Poemele in proza pe care le scrie, sau proza lui poematica (daca vrem sa intoarcem sintagma), ii ofera toate libertatile exersarii imaginatiei, fara sa-l apese cu constrangeri prozodice.
Intre textualism si milenarism, Ciprian Macesaru se afla intr-o intersectie deschisa inca mai multor posibilitati.
Vor sa spuna si sa exprime totul, sa nu lase nimic deoparte, ca element al lumii inconjuratoare ori ca nuanta infinitezimala a starilor interioare. „La debut, poetii sunt in general navalnici si debordanti, bubuitori sau tanguitori, contand pe dispozitia simpatetica a cititorului
