Caragiale, se stie, era un chitibusar.
Tot atat cat bunul Dumnezeu..
Un puzzle de chitibusuri si detalii, in care se ascunde, fireste, diavolul.
Despre scrisori, despre micile placeri ale vietii, despre moda, drumuri si lumi sucite.
Intre aceste borne, a caror semnificatie se poate pune, oricand, la indoiala, sunt tablete despre familie, urmasi, vecini si amici, intamplari din mahala si patanii care intereseaza universul.
Si mai ales de incurcaturi.
Si se incheie, cum altfel, in zornait de bani, aducatori tot atat de ghinion cat si de noroc.
Dupa preambulul care priveste intregitor, si tributar maestrilor, spre lumea lui Caragiale, sirul tabletelor se deschide cu Numaratoare inversa, un soi de incipit de-a-ndoaselea si o realitate foarte specifica lui Caragiale, de care nu scapa mai nimic din tot ce-a semnat.
Insa o coerenta tematica inerenta, si chiar o subtila organizare pe teme este, in toata aceasta insiruire voit intamplatoare de tablete.
Pe de alta, fiindca fetele lui Caragiale sunt cel putin doua, Caragiale tatal si fiul sunt doua efigii adesea puse impreuna s.a.m.d.
Am preferat sa evit o organizare tematica foarte clara, care ar fi daunat, cred, asocierilor involuntare, coincidentelor, spontaneitatii atat de la locul ei in lumea lui Caragiale.
De ce de doua ori? Fiindca, pe de-o parte, orice, si mai ales norocul si ghinionul, are nevoie sa se repete ca sa nu fie intamplator.
In total, 26 de tablete, carevasazica, de doua ori 13.
And beyond.
Acestea toate, pe care le poti lua drept gaguri intr-un univers comic sau, dimpotriva, drept talcuri subtiri ale unei lumi amarui, cu partea ei de mister si de tragic, fac sarea si farmecul constructiei lui imaginare, sustinute de cateva teme, si de o minunata, diversa, multicolora trena de variatiuni.
Le-am cules, mai mult sau mai putin la intamplare, din piese si schite, din poezii uneori, din corespondenta, din reflectarea in temele altor scriitori, cel mai adesea ale fiului Mateiu, din substanta, simpla si complicata, a tot ceea ce a scris.
Coincidente frapante doar la prima vedere, sustinute pe dedesubt de o buna doza de subtilitate, lucruri mici care rastoarna ordinea mare intr-un fel asemanator, intr-o lume mult mai prozaica, celebrei batai a aripilor de fluture, secrete simple pe care ochii miopi ai personajelor le complica la nesfarsit.
Facandu-si meseria din ceea ce le scapa celorlalti, din bucatile care cad, asa-zicand, la croit.
Caragiale, se stie, era un chitibusar
