Am inceput publicarea jurnalului lui Aurel Dumitrascu pornind de la anul 1982, in momentul in care i se „mosea“ cartea la editura, cand certitudinea cartii il face sa priveasca lumea de la „inaltimea“ celor optzeci de pagini indelung pritocite de editori, politruci, cenzori etc., cand cunoaste scriitori adevarati, cand miturile Nichita Stanescu si Virgil Mazilescu se risipesc inainte de a-si consuma uimirea ca le-a descoperit… corporalitatea, cand incepe sa intuiasca faptul ca propria libertate e captiva in somnul celorlalti. - Adrian Alui Gheorghe.
Jurnalul e marturia acestei treziri, simptomatica pentru o intreaga generatie.
In intimitatea sa, el incepe sa combine „elementele necredintei“ si observa ca totul se transforma sub presiunea lor.
Se trezeste incet, dar ireversibil.
Aurel Dumitrascu insa isi pune probleme.
Adaptatii erau cei care nu creau probleme, care se asezau cuminti la coada la ulei, zahar, masline, convinsi ca in toata lumea e o criza dureroasa de sapun, de carti esentiale si de citrice, dupa care lunecau in sanul familiei, ferindu-se sa iasa in relief cu ceva, mandri de anonimatul atat de drag partidului.
Si cum sa trezesti o lume cu un pumn de metafore si cu cateva gesturi de nesupunere in fata a ceva care n-are chip si care e doar o suma de interdictii? - Adrian Alui Gheorghe Aurel Dumitrascu e un inadaptabil al „lagarului de concentrare comunist“.
Am inceput publicarea jurnalului lui Aurel Dumitrascu pornind de la anul 1982, in momentul in care i se „mosea“ cartea la editura, cand certitudinea cartii il face sa priveasca lumea de la „inaltimea“ celor optzeci de pagini indelung pritocite de editori, politruci, cenzori etc., cand cunoaste scriitori adevarati, cand miturile Nichita Stanescu si Virgil Mazilescu se risipesc inainte de a-si consuma uimirea ca le-a descoperit… corporalitatea, cand incepe sa intuiasca faptul ca propria libertate e captiva in somnul celorlalti