Dupa ce, in urma cu cateva decenii, Cioran mi-a citit Cartea despre tragic, mi-a scris: On peut pas écrire impunèment sur le tragique.
Cati oameni pot iesi mai frumosi la capatul traversarii acestui infern bibliografic? Si cati mai pot depune in bratele cititorului un Heidegger viu, mai bogat si mai frumos decat il aveau ei in minte? (Gabriel LIICEANU).
Pretul platit pentru acest dublu rezultat este enorm: parcurgerea si ordonarea sub un gand unic a 21 de prelegeri heideggeriene insumand sapte mii de pagini si poate a si mai multor pagini din literatura comentatorilor.
Analizand un ganditor care interpreteaza viata fara sa o mutileze, autorul face ca Heidegger sa ramana viu dupa analiza lui, iar analistul, dupa aceasta intalnire, se regaseste, dupa cum singur marturiseste, transformat.
Altfel spus, isi ia ca miza propria lui fiinta.
Scriind despre hermeneutica lui Heidegger, deci despre circularitatea unei gandiri, Gabriel Cercel intra el insusi in jocul pe care-l descrie.
Ei bine, sunt tentat sa spun acum la randul meu, nu se poate scrie nepedepsit (ceea ce in romana veche inseamna \'nepaideuzat“, \'fara sa te educi facand-o“, \'ramanand acelasi“) despre hermeneutica vietii.
Dupa ce, in urma cu cateva decenii, Cioran mi-a citit Cartea despre tragic, mi-a scris: On peut pas écrire impunèment sur le tragique
