Toti suntem compulsivi intr-o anumita masura.
Asa ca, recurgem la compulsiuni, pentru a deveni imuni la propriile lupte, sfarsind insa prin a ne lupta cu propriile compulsiuni..
Am uitat, de asemenea, sa avem incredere in noi insine, sa avem incredere in viata noastra si sa traim cu bucurie.
Am uitat cum sa existam.
In aceasta incercare nesfarsita, am uitat insa cata extraordinara putere exista in simplul act de a fi atenti la experientele pe care le traim in prezent.
Traim in mintea noastra, intr-o poveste care incearca intotdeauna sa ne convinga sa ne construim viata, spunandu-ne ca trebuie sa ne imbunatatim sau sa ne schimbam pe noi insine si viata noastra.
Nu ne dam seama cat de mult ne controleaza viata o anumita activitate, decat atunci cand computerul se strica sau cand cartea de credit este anulata ori cand medicul ne spune ca nu mai putem consuma alimente bogate in grasimi.
De fapt, principala noastra compulsiune este lupta continua.
Multi dintre noi suntem compulsivi, fara macar sa o stim.
Putem deveni compulsivi in multe si diferite feluri: cheltuind prea mult, mancand prea mult, muncind prea mult, planificand prea mult, facandu-ne prea multe griji, facand prea mult sport, band prea mult, petrecand prea mult timp in fata computerului sau, pur si simplu, exagerand cu „preamultul“.
Inteleg prin asta, angajarea in orice activitate recurenta, prin care incercam sa ne stapanim sentimentele – activitate care sfarseste prin a pune ea stapanire pe noi.
Toti suntem compulsivi intr-o anumita masura
