„Modernitatea, in perioada formatiei mele intelectuale, era un miraj primejdios.
Puteam deci scrie despre poetii pe care-i citeam din adolescenta cu un entuziasm inexprimabil.“ (Matei CALINESCU).
Mai tarziu, cand regimul si-a permis luxul a ceea ce nu putea fi decat o pseudomodernizare economica si culturala, s-a putut discuta pentru o vreme despre modernitate si despre traditiile ei in domenii limitate cum ar fi literatura sau artele.
Subiectul tezei mele, poetica implicita a poeziei moderne sau, mai precis, istoria conceptului de poezie din care se legitima modernismul poetic international, de la romantism pana la suprarealism, reprezenta pentru mine iesirea la lumina zilei a unei vechi pasiuni secrete, intarita de-a lungul anilor de liceu si apoi de facultate, tocmai pentru ca se opunea culturii oficiale, cenzurii, controlului ideologic.
Intemeiata pe spiritul critic si interogativ, pe indoiala metodica in fata autoritatii, pe individualism, ea nu putea avea nimic comun cu dogmatismul si colectivismul primitiv impuse de politia ideologica orwelliana a vremii. „Modernitatea, in perioada formatiei mele intelectuale, era un miraj primejdios
