O scrisoare cu un mesaj pe cit de surprinzator, pe atit de tulburator redeschide pentru Matei Visarion traumele trecutului.
Aceasta poveste adevarata despre Copiii razboiului pune in fata eroilor cartii optiunea fundamentala a conditiei umane, cea dintre uitare, razbunare si iertare, lasindu-l pe fiecare dintre ei sa aleaga si indemnindu-i pe cei care parcurg aceste pagini sa aiba, la rindul lor, curajul propriei optiuni..
Romanul aduce, prin forta de expresie a literaturii, o completare necesara istoriei ambigue, controversate si, in orice caz, nepovestite pina la capat a comunismului si postcomunismului romanesc.
Amploarea actiunii si varietatea personajelor, acoperind intreaga perioada a Romaniei postbelice, fac ca fiecare cititor sa se regaseasca, intr-un fel sau altul, printre personajele cartii, prin situatiile in care ele sint puse sa actioneze ori prin constatarile lor, pe rind amare si hazlii.
Un pelerinaj in sine insusi – in care victimele si calaii, nesabuinta si intelepciunea, misterul si confesiunea, nostalgiile si sperantele se amesteca intr-o succesiune de intimplari care tine atentia cititorului treaza pina la ultima pagina – sugereaza ca ranile, daca nu se redeschid, nu se pot cu adevarat vindeca.
O scrisoare cu un mesaj pe cit de surprinzator, pe atit de tulburator redeschide pentru Matei Visarion traumele trecutului
