Paginile acestei carti s-au nascut dintr-o idee simpla: fiecare om isi alcatuieste de-a lungul vietii un edificiu afectiv. - Gabriel Liiceanu.
Cu exceptia lui Mihail Sebastian, pe toti ceilalti i-am intalnit in carne si oase si ei sunt cei care mi-au construit sau mi-au influentat destinul.
Ei poarta numele de Monica si Virgil Ierunca, Noica sau Cretia, Sebastian sau Dragomir, Henri Wald, Andrei Plesu sau Horia Bernea.
Despre asemenea oameni este vorba in aceasta carte.
Daca ura celorlalti - covarsitoare uneori! -, invidia lor, marsavia lor sunt neputincioase este pentru ca exista cativa oameni pe care ii iubim pana la capat.
Sau ne-am pierde, ne-am rataci pur si simplu in viata.
Ne-am destrama precum intr-o atmosfera in care frecarea este prea mare.
Fara acest zid de fiinte iubite care ne inconjoara (indiferent ca ele sunt sau nu in viata), noi nu am fi buni de nimic.
Fiecare om face fata la ce i se intampla pentru ca este protejat in felul acesta.
Acesti oameni putini care ne fac pe fiecare in parte sa nu regretam ca suntem reprezinta, chit ca o stim sau nu, stratul de protectie care ne ajuta sa trecem prin viata.
Masura in care el este e data de consistenta acestui edificiu, de mana aceea de oameni - ei nu pot fi multi - pe care i-a preluat in el si pe care i-a iubit fara rest, fara umbra, si impotriva carora spiritul lui critic, chiar daca a fost prezent, a ramas neputincios.
Paginile acestei carti s-au nascut dintr-o idee simpla: fiecare om isi alcatuieste de-a lungul vietii un edificiu afectiv
