„Paginile acestei carti s-au nascut dintr-o idee simpla: fiecare om isi alcatuieste de-a lungul vietii un edificiu afectiv.
Un dialog (teoretic si confesiv) despre cea mai dificila tema a muritorilor (dialog cu Andrei Plesu), 2020, Impudoare: Despre „eu“ va fi vorba (2021), Ce gandeste Dumnezeu? (2022).. .
Exercitii de umor criptic (2019), Povestea insulei Humanitas, Humanitas (2020), Isus al meu (2020), Despre destin.
Intalnire cu un necunoscut (2010) reia firul confesiv al unor insemnari care, desi par legate de o zi sau alta, au crescut, de fapt, dintr-o viata intreaga.
In paralel cu volumele in care autorul construieste ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, scrierea egotista, Gabriel Liiceanu a publicat in ultimii ani o serie de carti eseistice, filozofice si de implicare in „viata cetatii“: Despre minciuna (2006), Despre ura (2007) si Despre seductie (2007), Estul naivitatilor noastre (2012), Dragul meu turnator (2013), Fie-va mila de noi! si alte texte civile (2014), Nebunia de a gandi cu mintea ta (2016), Romania, o iubire din care se poate muri (2017), Continentele insomniei, (2017), Asteptand o alta omenire (2018), Caiet de ricosat ganduri sau Despre misterioasa circulatie a ideilor de‑a lungul timpului (2019), Ludice.
Cu Scrisori catre fiul meu (2008), Gabriel Liiceanu se lasa din nou atras de simplitatea si directetea genului epistolar.
Usa interzisa (2002) este una dintre cartile favorite ale publicului din ultimii ani si o revenire la notatia diaristica.
Urmeaza, in alta formula, dar, in fond, tot in nota confesiva, Declaratie de iubire (2001), exercitii de admiratie si de atasament intelectual, etic si, nu in ultimul rand, uman fata de personalitati importante ale culturii noastre.
Din scrisorile generate de comentariile la acest jurnal (intre timp tradus in mai multe limbi) s-a nascut un al doilea volum de succes, Epistolar (1987), care reuneste voci intelectuale de mare forta.
In ultimul sfert de veac, cartile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs.
Jurnalul de la Paltinis (1983), ale carui teme centrale sunt raportul maestru–discipol si importanta culturii intr-o epoca totalitara, a fost un adevarat bestseller al anilor \'80: producea cozi la librarii, se vindea „pe sub mana“, se imprumuta numai prietenilor de incredere.
Cu exceptia lui Mihail Sebastian, pe toti ceilalti i-am intalnit in carne si oase si ei sunt cei care mi-au construit sau mi-au influentat destinul.“ — GABRIEL LIICEANUGABRIEL LIICEANU este unul dintre cei mai importanti autori de „literatura personala“ din Romania de azi.
Ei poarta numele de Monica si Virgil Ierunca, Noica sau Cretia, Sebastian sau Dragomir, Henri Wald, Andrei Plesu sau Horia Bernea.
Despre asemenea oameni este vorba in aceasta carte.
Daca ura celorlalti – covarsitoare uneori! –, invidia lor, marsavia lor sunt neputincioase este pentru ca exista cativa oameni pe care ii iubim pana la capat.
Sau ne-am pierde, ne-am rataci pur si simplu in viata.
Ne-am destrama precum intr-o atmosfera in care frecarea este prea mare.
Fara acest zid de fiinte iubite care ne inconjoara (indiferent ca ele sunt sau nu in viata), noi nu am fi buni de nimic.
Fiecare om face fata la ce i se intampla pentru ca este protejat in felul acesta.
Acesti oameni putini care ne fac pe fiecare in parte sa nu regretam ca suntem reprezinta, chit ca o stim sau nu, stratul de protectie care ne ajuta sa trecem prin viata.
Masura in care el este e data de consistenta acestui edificiu, de mana aceea de oameni – ei nu pot fi multi – pe care i-a preluat in el si pe care i-a iubit fara rest, fara umbra, si impotriva carora spiritul lui critic, chiar daca a fost prezent, a ramas neputincios. „Paginile acestei carti s-au nascut dintr-o idee simpla: fiecare om isi alcatuieste de-a lungul vietii un edificiu afectiv
