Un text se defineşte prin dispoziţia pe care ai avut‑o scriindu‑l, adică prin emoţia iniţială care te‑a împins să‑l pui pe hârtie. / Sorin Lavric.
Am ales în acest volum acele eseuri pe care le‑am resimţit ca fiind purtătoare de condiţie afectivă.
Iar scrisul care nu provoacă ecouri recurente în mintea cititorului e inutil. Şi chiar dacă se întîmplă să dai peste o expresie fericită, nu vei putea transmite nimic subliminal, niciun gust şi nicio tresărire, nicio sugestie şi nicio insinuare.
Scrisul devine astfel o rutină ineptă.
Rezultatul e scrisul la rece: te aşezi la masă şi scrii, indiferent că ai sau nu poftă.
Tristeţea filosofilor este că, preocupaţi cum sunt de sensuri logice, sunt incapabili să emane fluizi emotivi.
Eseurile de aici au sens numai în măsura în care emoţia din care s‑au născut persistă în ele.
Dacă ea se stinge, textul se usucă şi moare.
Hotărâtoare nu e tehnica scrisului, acea îndemânare lexicală graţie căreia poţi aşeza cuvintele după reguli prozodice, ci emoţia de la început.
Un text se defineşte prin dispoziţia pe care ai avut‑o scriindu‑l, adică prin emoţia iniţială care te‑a împins să‑l pui pe hârtie
