Desi neincrezator in arta literara, in beletristica, Sorin Lavric scrie cu maiestrie, patetic sau sarcastic mai mereu, o atitudine afectiva fiind suportul frazelor sale, fara figuri de stil, dar inventiv ca stilistica. / Ion Papuc.
De aici si indarjirea cu care scrie, niciodata indiferent, ci intotdeauna luptand de parca si-ar avea viata proprie in primejdie.
Pentru ca el nu admite o pluralitate de opinii, convins ca adevarul nu este decat unul singur, iar a fi de alta parere decat a lui echivaleaza cu a-i fi dusman.
Ei sunt luati in catare, pe ei se straduieste Sorin Lavric sa-i ingenuncheze, reducandu-i la propriile sale convingeri.
Dar in general lupta lui este cu cititorii care au avut „imprudenta” sa-i parcurga textele.
Autorul este in polemica cu cei la care se refera, in cartea de fata indeosebi mari ganditori, filosofi de recunoscut renume universal.
O adevarata muzica ii ghideaza propozitiile, insa rezultata este nu doar insiruirea de imagini ce au pretentia de a fi adevarate, ci ele declanseaza o dezbatere, o problematizare a lumii dintotdeauna, dar mai ales din prezent.
Desi neincrezator in arta literara, in beletristica, Sorin Lavric scrie cu maiestrie, patetic sau sarcastic mai mereu, o atitudine afectiva fiind suportul frazelor sale, fara figuri de stil, dar inventiv ca stilistica
