A fost odata un autor asa de lipsit de puterea creatiei, ca nu putea scrie decat Despre sine.
Ce te faci atunci, daca ai mentalitatea literara a epocii Spielberg in cinema, daca nu chiar a excelentelor filme de atmosfera din anii 50, in care nu se trage nici un foc de revolver, dar tensiunea poate produce cate un infarct pe seara, dar te-ai gasit sa te ilustrezi, sa te exprimi, cu iresponsabila si caraghioasa intarziere, direct in epoca adrenalinei, daca nu a ceea ce se aude ca s-ar numi fracturism? .
Ca sa nu refuzam capcana micii digresiuni, diferenta principala, in plan literar, intre generatia nuvelistului bucurestean si acea Despre care el insusi spunea, cu sincera acoperire, ca ar fi ultima solutie e plastic exprimata de un filmolog, a carui identitate onomastica nu e decisiva, ca daca in anii 70 Spielberg isi permisese sa acumuleze, lent si savant, o tensiune invizibila dar atotcuprinzatoare, asteptand o ora pana sa filmeze rechinul, spectatorul mileniului trei ar fugi din sala daca fiara n-ar aparea in primele 3.14 minute.
Acel prozator, autoconsiderat de nationalitate bucurestean, de meserie nuvelist, a dus faptul literar de a se inventa si de a se reinventa, explicitate ca atare, la un nivel greu de atins in literatura romana multa vreme de acum incolo, noile generatii cultivandu-si egocentrismul natural pe coordonate mai abrupte.
A practicat si el, ca destui alti autori, tehnica autoinventarii si chiar a autoreinventarii, in care un prozator, vedeti folosesc in cunostinta de cauza termeni deliberat diferentiati, a atins virtuozitatea.
Cu o anume usurinta initiala, de ce n-am recunoaste.
Simtul elementar al ridicolului l-a facut mefient fata de sloganul telenovelistic viata mea e un roman, incat a incercat metode mai sofisticate de a scrie Despre sine. A fost odata un autor asa de lipsit de puterea creatiei, ca nu putea scrie decat Despre sine
