„O carte adevarata iti desfasoara inaintea ochilor toate interesele tale vitale, ca o oglinda fosforescenta a propriului corp, cu opacitati si straluciri, cu suavitati si excrescente, cam asa cum constelatia Orion le apare unora desenata in cele mai vizitate locuri de pe pamant.
Pana atunci, cat Detectivii salbatici se mai afla inca in librarii, merita, cred, sa faceti incercarea, pe cont propriu...“ (Simona Sora, „Harta vie“, Dilema veche).
O sa va povestesc de ce.
Ce imi spune mie – cititor de la inceputul secolului al XXI lea, dar care nu va trece dincolo de jumatatea lui – cartea aceasta desfasurata ca un papirus in care intru incet, tatonand, si pe care o inchei brusc, oricat as prelungi momentul? [...] Ce imi spun, mai ales, Detectivii salbatici sau 2666 de Roberto Bolano, cele doua carti care, intr un moment de ragaz, m au facut sa revad, altfel, tot ce am citit (sau am trait) in ultimii ani? Da, ar trebui s o spun raspicat, cartile acestea ale lui Bolano mi au activat aproape spatial – de la Bucuresti la Barcelona si retur, din Ciudad de Mexico pana la Caborca, in desertul Sonora, si de la Tel Aviv pana in intunecatul Ciudad Juarez, unde mai mult se moare decat se traieste – toate punctele nevralgice ale lecturilor si ale intamplarilor neintamplatoare din ultimii ani.
La urma urmelor insa esential ramane raspunsul pe care o carte il poate da unei intrebari vitale, chiar neformulate. „O carte adevarata iti desfasoara inaintea ochilor toate interesele tale vitale, ca o oglinda fosforescenta a propriului corp, cu opacitati si straluciri, cu suavitati si excrescente, cam asa cum constelatia Orion le apare unora desenata in cele mai vizitate locuri de pe pamant
