Asezamant pentru rasuflu, cel drept exercitat, cel din abur plamadit, dar divin.
Aripi sa te zboare, Vindece, Lin, Pasare sa fii, Iar, In somn ..
Sa fii iar, fara teama, Al firii.
Saman Pasari de noapte, Zbor tacut, Aripi moi sa te ninga, Sa uiti gandul, Cadere in sine La capatul durerii.
In neincepere.
La sfarsit ne intalnim cu totii de unde-am plecat.
Iar la capatul acestui itinerariu asiduu, maraton prin nestemate si spini, prin parfum de lacramioare si pleoape de margean, privirea felinei celeste, a Dumnezeului cu ochi galbeni, te urmareste in fugi de Bach si nu te iarta.
La agonii cu zambetul pe buze. "
Pasari de noapte, zbor tacut, aripi moi sa te ninga, sa uiti gandul, cadere in sine la capatul durerii."
Te incumeti, iubite calator, sa arunci o privire in dogoarea verbului polimorf, clipocind amenintator in crug de lumini inselator-pacifice? Esti pregatit a poposi in tine, a te intovarasi cu ea, cu noi toti, in sinele neiertator al fiintei? Poezia Ioanei Bena te imbie cu feminitate, cu privirea agera te pune la incercari grele.
De crezi ca poposesti in versul Ioanei Bena ca intr-o poiana de munte, cu fluturi, cu margarete si saruturi, te inseli, iubite calator! La radacini de piatra, in abis de lume, mocneste foc, perplexitate, nimicire.
Si ultimul ultim."
In poeziile sale, Ioana Bena ne aduna sa citim, sa ascultam, sa intrebam despre meandrele intime, sufletesti ale universului interior, sa ne linistim raspunsurile intr-o cautare impreuna.
Ultimul soare. "
Ultimele mere sunt cele mai bune.
Si dac-ai fi? Dincolo de hotar, diferentele se resorb, devii aproapele, devenim.
Nu, nu esti pierdut.
Intorci privirea si haladuiesti.
Oriunde te asezi, esti impacat.
Au fost si sunt si maine.
In timpul perfect de imperfect al Ioanei Bena ai calauza ingeri.
Asezamant pentru rasuflu, cel drept exercitat, cel din abur plamadit, dar divin
