Adevărul pe care îl spun Marius Stan şi Vladimir Tismăneanu este limpede, clar, orbitor, şi tocmai din acest motiv îi sperie pe cei care, îngrămădindu-se unii lângă alţii, murmură bleg, abia mişcându-şi limba: „Păi cum, da’ chiar aşa, n-avea regimul nimic bun?“ Răspunsul meu este: da, avea ceva bun.
Scrisă clar şi direct, foarte curajoasă şi foarte documentată (unul dintre meritele ei este valorificarea la zi a bibliografiei pe tema totalitarismului de extremă stânga), cartea lui Marius Stan şi Vladimir Tismăneanu este, implicit, o pledoarie pentru valorile liberal-democratice.
Marta Petreu.
Cu alte cuvinte, studiind atât fenomenul originar, cât şi dictatorii care au ieşit din mantaua lui Lenin, autorii trasează conturul uriaşului experiment social, de natură criminală, căruia şi noi, cei din România, i-am fost victime.
Situaţi în miezul fenomenului leninist, cei doi eminenţi cercetători urmăresc atât problema originilor acestuia în marxism şi în structura lui de religie secular-scientistă, cât şi problema consecinţelor lui istorice. Într-adevăr, care este cheia acestui secol, dacă există vreuna: Primul Război Mondial, totalitarismul de dreapta, totalitarismul de stânga? Secolul al XX-lea, răspund cei doi cercetători, a fost al lui Lenin, căruia totalitarismul în întregul lui, adică de la Stalin şi Hitler la Mussolini şi Mao, ba chiar la radicalismul islamist extrem-contemporan, îi datorează mult.
Lenin se relevă a fi, în dialogul celor doi şi în analizele lor, numele de cod al eternei fascinaţii a autodistrucţiei în lumea modernă.
Mircea MihăieşMarius Stan şi Vladimir Tismăneanu, prin noua lor carte, despre Lenin şi leninism, intră în descrierea şi analiza unuia dintre fenomenele cele mai importante ale secolului al XX-lea.
Marius Stan şi Vladimir Tismăneanu propun o profundă lecţie de hermeneutică istorică şi politică într-un moment când totalitarismul incandescent — „pasiunea revoluţionară“ cu nuanţe involuntar religioase — îşi ascute din nou cuţitele.
Obsesia mesianică, Vraja puterii absolute, anihilarea individualităţii umane şi a democraţiei, cultul presupus eroic al terorii, al masificării primitive, al radicalismului bazat pe sacrificiu, într-un cuvânt, „noul universalism politic“, sunt demontate admirabil, deodată cu primejdiile stângii fasciste ce pare să fi invadat mediile intelectuale atât din Vest, cât şi din Est.
Dincolo de excepţionala informaţie — adică dincolo de caracterul istoric, informativ, documentar şi ideologic — ea este un sever avertisment la adresa fascinaţiei reprezentate în lumea de azi de revenirea demonilor nihilişti.
Arată clar splendoarea anilor când demonismul nu triumfase încă! Da, avea ceva bun: îi făcea pe oameni să iubească cultura de pe vremuri, scriitorii şi pictorii de odinioară, filosofii de demult şi secolele când oamenii nu dispuneau încă de oameni cum dispune un măcelar de marfa lui.
Toma PavelTitlul acestei investigaţii de o acută actualitate şi de o casantă luciditate ar fi putut fi Cartea îngrijorărilor.
Adevărul pe care îl spun Marius Stan şi Vladimir Tismăneanu este limpede, clar, orbitor, şi tocmai din acest motiv îi sperie pe cei care, îngrămădindu-se unii lângă alţii, murmură bleg, abia mişcându-şi limba: „Păi cum, da’ chiar aşa, n-avea regimul nimic bun?“ Răspunsul meu este: da, avea ceva bun
