„Pasiunea pentru superlative ramane nestinsa in Romania de-a lungul timpului.
Noua colectie de perle romanesti (Humanitas, 2015), Povesti de dragoste la prima vedere (coautor, alaturi de Ioana Parvulescu, Gabriel Liiceanu, Ana Blandiana si Adriana Bittel – Humanitas, 2015), Romania in 7 gesturi (Humanitas, 2015), Astept sa crapi (de astazi, in prime-time) (Humanitas, 2016), Cum gandesc politicienii (Cum? Gandesc politicienii?) (Humanitas, 2016), Am fost candva femeie de onoare si alte povestiri (Humanitas, 2017), Cartea rasului si a cercetarii....
Nou catalog de perle (Humanitas, 2014), Noi vorbim, nu gandim.
Convorbiri cu Antoaneta Ralian (Humanitas, 2011), Astazi este mainele de care te-ai temut ieri (Humanitas, 2012), Maimuta carpatina (Humanitas, 2013), Muste pe parbrizul vietii.
Aschii dintr-o limba tare (Humanitas, 2009)
Fluturele negru (Humanitas, 2010)
Toamna decanei.
Noi perle de tranzitie (Humanitas, 2007)
Cu inima smulsa din piept (Humanitas, 2008)
Racani, pifani si veterani (coord., Humanitas, 2008)
Dintre sute de clisee.
Mici rostiri cu talc (Humanitas, 2006)
Mi-e rau la cap, ma doare mintea.
A scris despre nesimtiti, Ines de Castro, Maradona si Caravaggio.
Carti: Efemeriada (2000, Libra)
Balul fantomelor (2000, RAO, reeditare Humanitas, 2009)
Bazar bizar (2004, Masina de scris, reeditare Humanitas, 2007)
Fanionul rosu (2005, Humanitas, Premiul Ioan Chirila pentru cea mai buna carte de sport a anului)
Ghidul nesimtitului (Humanitas, 2006)
Fie-ne tranzitia usoara.
Detesta cliseele, laptele si broccoli.
Se indragosteste repede si-i trece greu.
Se imbata cu vocea lui David Gilmour si chitara lui Mark Knopfler.
Are cativa prieteni francezi de nadejde (Millefeuilles, Plaisir Sucre, Macaron etc.), fara sa-si fi tradat prima iubita: ciocolata de casa.
Croieste articole pentru ziare si reviste, traduce romane, se ocupa cu hermeneutica ofsaidului in emisiuni de analiza fotbalistica si – mai rar decat i-ar placea – scrie carti.
E mefient fata de avioane, reptile si sfaturile medicilor. 1960, Bucuresti) traieste in Balta Alba si se viseaza la Roma.
O tara cu mortalitatea infantila cea mai mare din Europa exalta traiul bun si se viseaza deasupra celorlalte.“ Radu PARASCHIVESCURadu Paraschivescu (n.
O tara plina de gropi si de boli cocheteaza cu varful clasamentului.
O tara unde lumea nu mai citeste adulmeca lacom Cartea – e adevarat, a Recordurilor.
O tara cu scoli in care ploua si in care veceul e in fundul curtii se pacaleste singura prin indelungi artificii cosmetice.
O tara plina de analfabeti functional se chinuie sa-si ilustreze detenta fabricand produse care ies din conturul normalitatii.
O tara lipsita de autostrazi si spitale se leagana in iluzia exceptionalismului si a fratelui sau de cruce, celmaicelismul.
Or, a inventa formule superlative cand esti corigent la atatea criterii elementare tradeaza un fel de-a fugi din realitate care va trebui introdus rapid in calendarul sporturilor olimpice.
Dar e cea care ne intereseaza, fiindca in ea traim.
Romania nu e singura tara care se pretinde mare pentru a uita ca e mica.
Casa de avocatura spirituala a exceptionalismului carpatin nu doarme si insista sa sustina, in acest avant insomniac, ca traim intr-un spatiu unde cel mai bun lucru pe care-l putem face e sa ne admiram singuri maretia. „Pasiunea pentru superlative ramane nestinsa in Romania de-a lungul timpului
