O conversatie uitata, de la inceputul carierei celor mai mari nume ale romanului latinoamerican, care au marcat literatura ultimului secol si inceputul secolului XXI, Doua singuratati aduce fata in fata si contrapune doi scriitori de geniu, Doua viziuni artistice, Doua modalitati de a spune si imagina povesti.
Al doilea, acordat lui Mario Vargas Llosa, in 2010, pentru „cartografierea structurilor puterii si imaginile sale transante ale rezistentei, revoltei si infrangerii individului“. .
Primul, in 1982, acordat de Academia Suedeza lui Gabriel García Márquez, pentru „roman si proza scurta, in care fantasticul si realul sunt combinate intr-o bogata lume imaginara, reflectand viata si conflictele unui continent“.
In timp, operele lor aveau sa fie rasplatita cu Doua Premii Nobel.
Iar ambii scriitori stiau ca fac parte dintr-un spectaculos boom literar.
Termenul de „realism magic“ inca nu fusese inventat, dar stilul pe care avea sa il descrie sintagma, da.
La acel moment, Mario Vargas Llosa publicase deja Orasul si cainii, si primise Premiul Rómulo Gallegos pentru Casa Verde.
In doar cateva luni, romanul capatase un statut legendar, la fel ca misteriosul si fabulosul sat Macondo, si adusese in lumina reflectoarelor literatura latinoamericana.
Imbogatit cu marturii ale literatilor prezenti, cu interviuri si cu fotografii, volumul ii atrage pe cititori in laboratorul unde realitatea si biografia se transforma in fictiune si mit.
In 1967, cand are loc intalnirea dintre Mario Vargas Llosa si Gabriel García Márquez, scriitorul columbian oferise lumii Un veac de singuratate.
O conversatie uitata, de la inceputul carierei celor mai mari nume ale romanului latinoamerican, care au marcat literatura ultimului secol si inceputul secolului XXI, Doua singuratati aduce fata in fata si contrapune doi scriitori de geniu, Doua viziuni artistice, Doua modalitati de a spune si imagina povesti
