În peisajul literaturii române
Dublu autoportret este o carte unică în felul ei, o cruciadă a inocenților. Și poate că, într-o bună zi, se va considera incompletă o istorie a Revoluției române care nu va include în conținutul ei pagini din această carte.
De fapt, adevăratul personaj este poporul român aflat în căutarea propriului destin.
Fiecare dintre cei ce au supraviețuit se va putea regăsi, într-un fel sau altul, printre protagoniști.
Deși evenimentele sunt relatate la persoana întâi, ar fi prea puțin să spunem că e o carte autobiografică.
La aceasta se adaugă modul inimitabil cu care Varujan Vosganian ne-a obișnuit încă din
Cartea șoaptelor de a desluși simboluri și de a le aduce printre noi.
Paginile ei pot fi citite ca un jurnal în care stările lăuntrice și descrierile detaliate ale lumii înconjurătoare alternează, ca o reconstituire istorică a Revoluției, atât de necesară unei memorii colective înțesate de ambiguități, ca o meditație asupra istoriei ori, de ce nu, ca un roman de acțiune. În peisajul literaturii române
Dublu autoportret este o carte unică în felul ei, o cruciadă a inocenților
