Ceea ce a debutat ca o „poveste de succes“ a destalinizarii a continuat printr-un sir nesfarsit de diversiuni al caror singur adevar a fost luarea in stapanire a tarii si a oamenilor ei de catre familia Ceausescu.
Incercarea celor doi de a extrage fortat Romania din Europa si de a o reaseza pe tipare asiatice, in numele unei viziuni de tara absurde, dar mai ales pentru a face posibila instaurarea unei dinastii de familie comuniste, a fost aproape o reusita de proportii istorice, stopata doar de implozia imperiului sovietic, cel care a facut-o posibila..
Evolutia dictaturii lui Nicolae Ceausescu intr-un duumvirat, aflat prin forma sa si prin manifestari dincolo si de limitele civilitatii comuniste europene, prin asocierea Elenei Ceausescu la putere, nu doar ca a transformat criza structurala a comunismului romanesc intr-o catastrofa nationala, dar mai cu seama a imprimat romanilor tipare mentale si reflexe de care ne ciocnim contondent si astazi.
Moravurile publice ale multora dintre compatriotii nostri, invatamantul, lumea academica si, de ce nu, felul in care suntem administrati astazi isi au cele mai puternice resorturi in reformele &bdquo
Epocii de Aur“.
Fie ca ne place sau nu sa admitem, „omul nou”, atat in varianta stalinista a lui Dej, cat mai ales in cea asiatica a lui Ceausescu, a fost un „succes“ nesperat pana si de initiatorii sai.
Scrierea istoriei comunismului romanesc trebuie sa treaca de fatada evidentelor, care nu devin astfel mai putin adevarate, fiind datoare sa patrunda esenta regimului care a controlat Romania aproape jumatate de secol si mai ales sa inteleaga urmarile sale.
Alte lucrari: Nasterea Imperiului (2002), Intre tentatia imperiului si alianta strategica, URSS si Europa Centrala si de Est (2012), Intelectualii lui Ceausescu, Academia de Stiinte Sociale si Politice (2018) si peste 80 de studii publicate in diverse reviste stiintifice.
A urmat studii universitare la Bucuresti si la Moscova si e doctor al Universitatii Bucuresti.
Cosmin Popa este istoric, cercetator la Institutul de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Romane, specializat in istoria Uniunii Sovietice si a comunismului european.
Elena Ceausescu nu a fost simbolul emanciparii economice sau politice a femeii din Romania, fie ea si comunista, ci doar dovada suprema a deciziei constiente a lui Nicolae Ceausescu de a transforma tara intr-o dictatura stalinista bazata pe ideea de clan.
Dimpotriva, ea a cerut intotdeauna economii la sange, facandu-se ca nu observa evolutiile ingrijoratoare din domeniul sanatatii publice.
Documentele oficiale nu au pastrat nici o urma a unei interventii sau propuneri facute de Elena Ceausescu in care sa fi cerut imbunatatirea situatiei femeii-muncitoare, femeii-intelectual, nici macar a femeii-mama.
Prezenta Elenei Ceausescu la varful tarii, considerata de propaganda simbol al emanciparii femeii in Romania socialista, nu a atenuat, ba chiar a acutizat, perspectiva birocratica si atitudinea represiva a regimului fata de maternitate si natalitate.
Nici una dintre initiativele sale nu a urmarit imbunatatirea reala a situatiei femeilor.
Contrar mantrelor propagandei oficiale, Elena Ceausescu a fost o autentica adversara a femeilor.
Spre deosebire de celelalte diversiuni, cum era cea a rusofobiei sau cea a independentei, pe care Ceausescu le putea intrebuinta dupa bunul-plac in functie de moment, diversiunea Elena Ceausescu s-a dovedit a fi cea mai solida, punandu-si cu adevarat amprenta asupra regimului, ba chiar asupra perioadei care i-a urmat.
Propulsarea Elenei Ceausescu la varful partidului si al statului, desi aparent a fost inspirata din miscarea generala de emancipare politica a femeilor, a fost si ea o alta diversiune, care a adaugat tragicului comunism romanesc o nota suplimentara de absurd.
Ceea ce a debutat ca o „poveste de succes“ a destalinizarii a continuat printr-un sir nesfarsit de diversiuni al caror singur adevar a fost luarea in stapanire a tarii si a oamenilor ei de catre familia Ceausescu
