Cum, "ceea ce e etern nu e esential pentru om", Eminescu in-corporeaza nemurirea su?etului in prezenta vie, imperisabila a formei individuale, prin care intoarcerea ciclica la viata - in anumite conceptii ?zice, ?lozo?c atomiste si stoice cu precadere - da orizont nemarginit viziunii si artei sale poetice. (Aurelia Rusu).
Pentru toti aceia cu auzul ?n, inima desteapta si ochiulpatrunzator, opera eminesciana, in care s-a "incifrat" spiritul Universului, a fost si ramane semnul si sunetul Bucuriei. v.) Nu Moartea inspaimanta - Timpul, ce creste-n urma si intuneca! iar acesta e timpul omului, masurat cu pulsatiile inimii. ea este orologiul ei" (manuscrisul 2287, 11 r.
Fiind noi insine "formula unei eterne treceri a materiei", intr-un cuvant, spunea scriitorul, forma care reapare ?ind "asemenea unui cuvant sau unei cugetari reproduse"- Lumea este Universul Cuvantului si Cugetarii, "abstractie facand de la identitatea materiei, in care se reprezinta"! In aceasta stare, hyperioneana, in care timpul a disparut, iar "eternitatea cu fata ei cea serioasa te priveste din ?ece lucru", trecerea si nasterea, ivirea si pieirea sunt numai o parere, doar inima "se cutremura incet de sus in jos, asemenea unei arfe eoliane, ea este singura ce se misca in aceasta lume eterna...
Cum, "ceea ce e etern nu e esential pentru om", Eminescu in-corporeaza nemurirea su?etului in prezenta vie, imperisabila a formei individuale, prin care intoarcerea ciclica la viata - in anumite conceptii ?zice, ?lozo?c atomiste si stoice cu precadere - da orizont nemarginit viziunii si artei sale poetice
