„Eugène Ionesco a fost confruntat, inca din adolescenta, cu o dilema identitara – de natura familiala, etnica, lingvistica si, desigur, culturala (inclusiv literara, confesionala si politica) – transformata, curand, intr-un conflict interior… Tanarul care se simtea exilat in Romania sa natala urma sa-si regaseasca patria adevarata, spirituala, adica Franta, si cultura franceza, dupa o odisee de traumatisme «initiatice» care avea sa dureze, intelectual vorbind, multa vreme… Devenind francez, Ionesco se simte liber sa abordeze acele «probleme esentiale» asa cum le concepe el, ca ridicole si tragice in acelasi timp, incepand cu aceea a limbajului si sfarsind cu aceea a scandalului mortii.
In cultura franceza, lipsit de complexe, el descopera ca explorarea subiectivitatii sale celei mai profunde poate fi un mod de comunicare cu ceilalti, cu singuratatea lor, cu nelinistile si obsesiile lor; descopera, cu alte cuvinte, ca «fiecare e universal».“ (MATEI CALINESCU).
Suntem, spune el, esential comici: tragedia noastra existentiala vine tocmai de aici. „Eugène Ionesco a fost confruntat, inca din adolescenta, cu o dilema identitara – de natura familiala, etnica, lingvistica si, desigur, culturala (inclusiv literara, confesionala si politica) – transformata, curand, intr-un conflict interior… Tanarul care se simtea exilat in Romania sa natala urma sa-si regaseasca patria adevarata, spirituala, adica Franta, si cultura franceza, dupa o odisee de traumatisme «initiatice» care avea sa dureze, intelectual vorbind, multa vreme… Devenind francez, Ionesco se simte liber sa abordeze acele «probleme esentiale» asa cum le concepe el, ca ridicole si tragice in acelasi timp, incepand cu aceea a limbajului si sfarsind cu aceea a scandalului mortii
