EREZIA POEZIEISau poezia ereziei? Este intrebarea pe care ne-o ridica justificat socantul volum de versuri al lui Sebastian Dragan Evanghelia dupa Maria din Magdala.
Volume, precum cel de fata,ne obligasale....
In cultura noastra,sexualizarea limbajului si verbalizarea sexualului, chestiuni dezbatute de mai multe decenii in Occident, sunt inca periferice.
Chiar si la nivelul limbajului, textele eretice au o frumusete stranie.
Daca erezia este in sine poetica, fiziologicul pur inca mai suscita discutii.
Indiferent de religie.
Apoi, erezia a avut dintotdeauna o mult mai mare incarcaturapoeticadecit dogma.
As numi-o un simptom, al unui anume tip de sensibilitate oboista de sfirsit de ev, care are nevoie de excitante puternice pentru a mai trai chiar si senzatia estetica.
Nu este, sigur, o poezie pentru pudibonzi, nici o poezie pentru firile lirice.
El spune lucrurile care nu se spun, dar cu aceeasi functie de exorcizare pe care o are de obicei metafora, in sens larg.
Sebastian Dragan nu metaforizeaza„bubele si mucegaiul”in linie poeticaargheziana, transfigurindu-le; ceea ce atrage atentia in aceastapoezie este tocmai refuzul transmutatiei si ambitia in spatele careia se simte durerea de a numi.
N-au spiritul ludic al unui Emil Brumaru, sau bucuria limbajului licentios din „corozivele”lui Creanga, sunt fugoase, tragice, expresioniste in zbaterea lor de a depasi limitele corporalului.
Nu este doar o poezie despre limitele limbajului poetic, ci si una despre caile necuvenite ale acestui limbaj.
Sunt chiar mai dure decit estetica, deja foarte veche, dar mereu necesara, a „epatarii burghezului”.
Sunt poeme ale unei disperari crepusculare, pot stirni revolta unui cititor neprevenit, spiritelor pudibonde sau comode.
Tocmai disperarea „deja spusului”, dar si a deja traitului formeaza liantul acestor poeme eretice.
Este, sigur, si multadorintade a soca in aceste viziuni negre, dacamai poate surprinde ceva in literatura de azi…pinasi in traditionalista noastraliteratura,toate cuvintele au fost spuse deja.
Dragostea este „pagina”in sensul fizicalitatii, dar are ceva de litanie solemna,care asiguranecesara transfigurare.
Tensiunea poeticastain suprapunerea celor douapaliere ale discursului.
E un „monolog”bipartit: vocea este cind a Mariei din Magdala, indragostitafizic si spiritual de Invatator, cind a unei „centuriste”in cautare de clienti.
Sigur caprivirea cititorului va cadea, in primul rind, pe primul poem.
E o frenezie a acuplarii, a cunoasterii in sensul carnal, o insatiabilitate adolescentinaa imaginatiei, care face poezia o dezlantuire de infiorari carnale.
Or, poetul dintre aceste pagini are, cu certitudine, talent, chiar daca socheazaprin folosirea cuvintelor cu F…, prin sexualizarea intensaa imaginilor.
Iarasi ar trebui mai des amintitavorba lui Lovinescu dupacare singura pornografie in arta este lipsa de talent.
E, sigur, o chestiune fara legatura cu poezia de fata, care meritain sine o largadiscutie, dar trebuia amintitaaici, in contextul mitologic al poeziei.
Tot felul de „coduri”si morminte, date la ivealade insi bizari, incearcasa-l coboare pe Iisus nu la uman, ci la sub-uman.
Existao modade ceva timp a unei demitizari a figurii Fiului, gasindu-i tot felul de frati, sotie, copii etc.
Volum structurat in doua mari parti: un amplu poem monologal, avand ca voce pe Maria Magdalena, si o serie de alte poeme pe temaerotica.
Subintitulat oximoronic Poeme nebune, sonete stricate si alte blasfemii curate.
EREZIA POEZIEISau poezia ereziei? Este intrebarea pe care ne-o ridica justificat socantul volum de versuri al lui Sebastian Dragan Evanghelia dupa Maria din Magdala
