"L-am cunoscut intimplator (o intimplare fericita) pe Cezar Amariei.
Brusc, textul devine si al cititorului, personajele i se asaza in brate, iar autorul, ascuns intre rinduri, isi freaca miinile, multumit." - Florin Iaru.
In capul cititorului se face lumina brusc cind intelegerea si sensul evenimentelor se coaguleaza la un colt de fraza.
Fiecare povestire din volum are un punct din care inceteaza sa fie o simpla relatare.
De aceea, ca un profesionist, apasa pe cuvintele care suna adecvat, firesc, natural - dar care au o forta miraculoasa de impact.
Stie perfect ce urmeaza sa spuna.
Cezar Amariei isi construieste orice poveste privind-o din toate partile, cunoscindu-i toate cotloanele, cintareste pina si laptele supt de la mama de fiecare personaj, fotografiaza cu precizie fiecare colt de strada, asambleaza din piese de lego decorul actiunii.
Cum face asta? Simplu, as fi tentat sa spun, daca nu as sti cit efort implica simplitatea.
Iar aceasta incintare se transmite rapid si temeinic cititorului.
Pentru Cezar, a spune o poveste e o incintare, o provocare si o aventura a gindirii.
Acolo am devenit atent.
Avea o precizie in compozitie, idei interesante, spirit de observatie ascutit, puncte de vedere originale - toate astea sint insa doar premisele - si avea, esential, un stil al lui, o fraza bine articulata.
Poate lucruri simple si observatii minore.
In scurt timp mi-am dat seama ca nu prea am ce sa il invat.
Cezar venise sa invete ceva nou despre "scris".
Habar n-aveam ca am in fata un scriitor matur, cu o experienta solida de scris - publicase deja un roman, dar, asa cum se intimpla, din pacate, cu scriitorii din provincie, debutul lui a trecut aproape neobservat. "L-am cunoscut intimplator (o intimplare fericita) pe Cezar Amariei
