Sunt doua feluri de a citi gresit acest roman. (Christian Craciun).
Ea il inchide ca intr-un chihlimbar intr-un singur concept, cel de geniu al pianului.
Al carui portret en miette este alcatuit din mesajele reproduse si din reactiile povestitoarei.
Pianistul Dan Grigore este personajul geaman, cel vizat.
Sufocati de mizerabilismul rugos, misofilia si apocalipsismul de duzina care ne marcheaza existenta, dam de o oaza de frumusete, bucurie, senzorialitate educata pana la rafinamentul ultim.
Interesul major al romanului sta in aceasta insolita, atemporala, poveste de dragoste.
Descoperim astfel un surprinzator roman clasic, epistolar, de secol 21, in care flash-ul telefonului tarziu in noapte anunta ca a mai venit un mail.
Se vor regasi nu in realitate (daca mai stie astazi cineva ce naiba mai inseamna asta), ci in virtualul mesajelor electronice.
Se vor regasi dupa sase (!) – nu ma pot abtine sa nu marchez informatia cu acest semn care aici arata o uimire bucuroasa – decenii.
Povestea e descriptibila in doua linii: ea, viitoarea actrita, personajul- narator, la 14 ani este instantaneu coplesita asistand la un recital de pian al lui, care are 15 ani, fata de care va folosi de aici inainte pana la sfarsit, cu deplin temei si Fara false pudori, termenul de geniu.
Scrisul acestui roman memorialistic are evident o functie soteriologica, cronologic el incepe cu moartea sotului, ca o datorie de a recastiga sensul vietii prin travaliul memoriei.
Unde au continuat sa traiasca si sa arda pentru teatru.
Casatorita cu regizorul Laurentiu Azimioara, au fost nevoiti sa paraseasca tara pustiita de comunism la inceputul anilor ’80, stabilindu-se la Paris.
Si care, prin aceste carti, se impune si ca o scriitoare de forta.
In al doilea rand, doar ca pe un jurnal, pierzand din vedere aspectul fictional, celelalte ompartimente ale constructiei.
Doamna Ada d’Albon este una din marile noastre actrite.
Un pianist si o actrita.
Mai intai cu un impuls voyeur-ist, ca pe dezvaluirea unei povesti de dragoste intre doua nume cunoscute ale artei noastre.
Sunt doua feluri de a citi gresit acest roman
