Femeia-Oracol , o noua carte de Margaret Atwood , autoarea bestsellerurilor Povestea Slujitoarei si Testamentele .
Nu m-a prins decat de doua ori, pe la inceput: o data cand am mancat un ruj (chiar si atunci, la varsta de patru ani, am fost destul de desteapta sa-i pun capacul la loc si tubul in sertar si sa ma spal cu grija - cum de si-a dat seama ca eu eram vinovata?), si alta data nu m-am putut abtine si.
Mai tarziu, mi-am cultivat acest obicei de a-mi baga nasul prin sertarele si prin dulapurile ei, incat am aflat ce continea fiecare; pana la urma o faceam nu atat ca sa-mi satisfac curiozitatea - stiam deja totul - , cat de dragul riscului.
Mama avea ochi de soim si observa orice nu era la locul lui.
Bineinteles ca o faceam cand era plecata, numai ca erau insiruite atat de ordonat , pe masa de toaleta si in sertare, incat trebuia sa fiu atenta si sa le pun la loc chiar acolo unde le gasisem.
Stia ca ma fascina colectia ei de farduri si articole de infrumusetare: rujuri, rosu de obraz, parfum in sticlute dragalase pe care mi le doream si eu, oja rosie, stralucitoare ( uneori, ca o favoare exceptionala, mi se permitea sa ma dau si eu pe unghiile degetelor de la picioare, dar niciodata pe cele de la maine: Esti prea mica , zicea ea), pensete mici si unghiere si pile de unghii.
Faceam asta deseori pe vremea cand eram copil: era o favoare, ca un privilegiu atat pentru mama , cat si pentru mine, iar cand ma refuza insemna ca ma pedepseste.
In celalalt vis, stateam intr-un colt din dormitorul mamei, uitandu-ma la ea cum se fardeaza.
Nici macar nu ma auzea.
Dar n-o facea , isi continua conversatia , nu-si dadea seama ce se intampla - lucru iesit din comun.
O strigam pe mama, care ma mai putea salva inca, daca ar fi traversat iute si mi-ar fi intins mana; m-ar fi tras, astfel, la mal.
Incercam s-o iau la fuga, dar era prea tarziu, ma aruncam in hau si ma agatam febril de celalata margine, care se ridica, facandu-ma parca sa alunec si sa cad de acolo.
Scandurile putrede se inconvoiau si crapau, puntea se inclina intr-o parte si incepea sa se rastoarne incet-incet in valcea.
Cand ajungeam pe la jumatate, podul incepea sa se naruie, asa cum ma temusem mereu. „În Femeia-Oracol , Joan Foster, protagonista și scriitoarea din roman, nu numai că pare a fi constant sub influenț directă a personajelor sale (și nicidecum invers), imitându-le adesea reacțiile, dar însăși viața ei pare a fi desprinsă dintr-un roman (gotic, în special, ca acelea pe care le scrie sub un alt nume) în care nimic nu este ce pare a fi, iar personajele ascund mereu câte un secret teribil.” FLORIN IRIMIA „Un roman foarte nostim, o poveste spusă grațios, cu detașare ironică și multă artă.” WASHINGTON POST BOOK WORLD Fragment din carte: Unul dintre visele urate pe care le aveam despre mama era acesta: traversam puntea, ea statea la celalalt capat, in soare, vorbind cu altcineva, cu un om caruia nu-i vedeam chipul.
Dar, după ce s-a ascuns o viață întreagă, ea descoperă că invizibilitatea care a chinuit-o cândva este acum imposibil de redobândit.
Incapabilă de a jongla simultan cu mariajul care se destramă, cu aventura ei nesăbuită cu un artist excentric și cu disputa cu un șantajist al celebrităților, Joan își înscenează moartea și fuge în Italia, hotărâtă să ia totul de la zero.
Când scrierile lui Joan își găsesc expresia finală într-un volum de poezie feministă care devine bestseller, ea este copleșită de valul publicității și al notorietății.
Obezitatea din adolescență și criticile constante ale mamei ei o determină să fugă din Canada în Anglia, unde se descoperă pe sine însăși ca autoare de romane de amor ieftine, o îndeletnicire pe care o ascunde față de Arthur, soțul ei activist, care tot visează la o revoluție.
O carte extraordinară.” - JOAN DIDION Joan Foster, eroina romanului, a dus o viață de fugară, asumându-și diferite identități.
Nu pot spune cât de mult m-a entuziasmat lectura ei – totul funcționează perfect. „Strălucitoare și amuzantă.
Femeia-Oracol , o noua carte de Margaret Atwood , autoarea bestsellerurilor Povestea Slujitoarei si Testamentele
