Joan Foster, eroina romanului, a dus o viață de fugară, asumându-și diferite identități.
WASHINGTON POST BOOK WORL.
FLORIN IRIMIA Un roman foarte nostim, o poveste spusă grațios, cu detașare ironică și multă artă.
JOAN DIDION În Femeia-oracol, Joan Foster, protagonista și scriitoarea din roman, nu numai că pare a fi constant sub influenț directă a personajelor sale (și nicidecum invers), imitându-le adesea reacțiile, dar însăși viața ei pare a fi desprinsă dintr-un roman (gotic, în special, ca acelea pe care le scrie sub un alt nume) în care nimic nu este ce pare a fi, iar personajele ascund mereu câte un secret teribil.
O carte extraordinară.
Nu pot spune cât de mult m-a entuziasmat lectura ei – totul funcționează perfect.
Dar, după ce s-a ascuns o viață întreagă, ea descoperă că invizibilitatea care a chinuit-o cândva este acum imposibil de redobândit.
Strălucitoare și amuzantă.
Obezitatea din adolescență și criticile constante ale mamei ei o determină să fugă din Canada în Anglia, unde se descoperă pe sine însăși ca autoare de romane de amor ieftine, o îndeletnicire pe care o ascunde față de Arthur, soțul ei activist, care tot visează la o revoluție.
Când scrierile lui Joan își găsesc expresia finală într-un volum de poezie feministă care devine bestseller, ea este copleșită de valul publicității și al notorietății.
Incapabilă de a jongla simultan cu mariajul care se destramă, cu aventura ei nesăbuită cu un artist excentric și cu disputa cu un șantajist al celebrităților, Joan își înscenează moartea și fuge în Italia, hotărâtă să ia totul de la zero.
Joan Foster, eroina romanului, a dus o viață de fugară, asumându-și diferite identități
