Spre deosebire de […] „totalitarismul” de tip sovietic, national-socialismul ramine in foarte mare masura recalcitrant la mijloacele analizei politice si ideologice.
Alte titluri: Le sujet de la philosophie ([Subiectul filosofiei] Paris, Aubier-Flammarion, 1979), L’imitation des modernes ([Imitarea....
Heidegger, arta si politica] Paris, Bourgois, 1987).
Heidegger, l’art et la politique ([Fictiunea politicului.
Exemplara din acest punct de vedere ramine chiar La fiction du politique.
Lacoue-Labarthe a fost profund angajat in ceea ce s-ar putea numi o deconstructie a „nexului tragic“ al istoriei (asadar, al filosofiei si politicului) occidentale.
In dialog constant si fara concesii cu Heidegger si romantismul german, traditie de gindire din care el degajeaza, cu o rigoare incomparabila, tematizarea chestiunii lui mimesis (ca Darstellung, Gestalt, Gestell) – in toate dimensiunile acesteia: filosofica, estetica si politica –, confruntind, in acelasi timp, aceasta traditie cu alte avataruri moderne ale acestei chestiuni originar aristotelico-platonice – via Diderot, Rousseau, Holderlin, Nietzsche sau Freud –, Ph. ], Paris, Galilee, 1981, respectiv Le titre de la lettre [Titlul scrisorii], Paris, Galilee, 1973).
D.
Pornind de la munca lui J.
A partir du travail de Jacques Derrida [Incheierile omului.
Nancy (cu care a si editat ori semnat citeva carti importante: L’Absolu litteraire[Absolutul literar], Paris, Seuil, 1981, de exemplu, sau Les fins de l’homme.
Derrida sau J.-L.
Figura intelectuala singulara pe fundalul evolutiei gindirii franceze in a doua jumatate a secolului al XX-lea, activitatea sa se desfasoara in proximitatea (fara confuzie) si la confluenta (diferentiala) cu liniile de gindire ale unui J.
Philippe Lacoue-LabarthePhilippe Lacoue-Labarthe (1940–2007) a fost critic, filosof, estetician, scriitor si traducator.
Macar ca, asupra acestui punct, Heidegger este de citit in ceea ce el nu izbuteste sa spuna sau, mai riguros, in ceea ce necontenit se sustrage – fara a inceta sa-si lase aici urma si sa-l marcheze – acelui ceva pe care el cauta sa-l spuna.
De aceea Heidegger, prin faptul ca proiectul sau pe parcursul anilor ’30 este in mod explicit „depasirea” esteticii, ofera un acces privilegiat, si poate ca singurul acces posibil, la esenta politicului pe care o mascheaza si o dezvaluie totodata national-socialismul.
Dar daca aceasta esenta a politicului este de cautat de partea artei, nu vreo estetica sau filosofie a artei ar fi susceptibila, la rindul ei, sa dezlege legatura insecabila a artei si a politicului, deoarece categoriile ei, practic iesite cu toatele din platonism, au ca punct de pornire al lor presupozitia, precumpanind in intreaga traditie, ca politicul („religia”) este adevarul artei.
Prin chiar asta el a expus in plina lumina, si la fel de iute a intunecat-o, esenta ne-politica a politicului, pe care nicio „politologie”, si nici macar o filosofie politica, nu este in masura sa o atinga.
Fiindca national-socialismul nu s-a infatisat niciun moment ca o politica determinata – chiar daca „ideologia” lui, aceasta da, era asa pe deplin […] –, ci ca adevarul politicului.
El ramine in adincurile lui de-a dreptul „inexplicabil” si nu conteneste, astfel, sa bintuie constiinta moderna ca un soi de „posibil” vesnic in potenta, deopotriva retras si iminent, in societatile noastre.
Spre deosebire de […] „totalitarismul” de tip sovietic, national-socialismul ramine in foarte mare masura recalcitrant la mijloacele analizei politice si ideologice
