"
Am plecat plin de o bucurie launtrica nemaiintalnita.
Acum insa, fara sa ma dumiresc cum, in inima mea se aprinsese un foc dumnezeiesc si, cu dragoste si recunostinta, strigam launtric catre Dumnezeu tot ceea ce imi vazuse ochii si ce-mi auzisera urechile, alaturi de acest Batran calugar.".
Aveam sentimentul ca este un ordin care-mi este impus din exterior, asa ca nu reusisem niciodata sa spun aceasta rugaciune.
Auzisem si in alte randuri de la parinti duhovnicesti ca trebuie sa spunem aceasta rugaciune, insa buzele mele nu prea se indemnau sa o spuna.
inima imi tresalta si repetam intruna cele pe care le spusese Parintele: "
Doamne, Iisuse Hristoase".
Zburam si mai multe nu. "
Am plecat plin de o bucurie launtrica nemaiintalnita