Cezar Stanciu isi propune sa deschida, intai de toate, un demers stiintific putin investigat in istoriografia romana si straina si, tocmai de aceea, analiza sa este mai mult decat binevenita. .
Dincolo de perceptia privind statul lui Gheorghe Gheorghiu Dej, de tip concentrationar si lipsit, multa vreme dupa1944 de orice suveranitate si independenta politica, Politica externa a Bucurestilor - sau ceea ce, in mod conventional desemnam asa - reprezinta o foarte buna perspectiva de a evalua pe cat mai corect posibil dogmele primelor decenii totalitare.
Volumul de fata este o premiera pentru istoriografia romana si trebuie receptat drept un efort consistent de a elimina, pe cat posibil, multe din reziduurile traumatice obisnuite, care sunt adesea alaturate analizelor privind evolutiile din perioada regimului totalitar comunist.
Hrusciov, insista pentru modificarea componentei ierarhiei partidelor conducatoare in statele satelite.
S.
Evolutiile de la Berlin, Budapesta si Varsovia, dupa 1953, au condus la o racire si indiferenta din partea Bucurestilor, in conditiile in care noul lider de la Kremlin, N.
Numeroase tuse, venite dinspre traditia conflictuala a relatiilor bilaterale in acest spatiu, sunt relevate si pentru noua ordine internationala, ideologica, iar regimul de la Bucuresti a facut putine concesii, si doar obligat direct de la Moscova, fata de vecinii sai.
Germana, Cehoslovacia si Bulgaria.
D.
Apoi, nereusite destule in relatiile cu R.
Chiar si in cadrul acestui monolit, autorul dibuieste nenumarate fisuri, acceptate de catre Moscova: inconsecventa relatiilor politice si economice ale Bucurestilor cu Ungaria, Polonia si, mai ales, Iugoslavia (dupa1949).
Mai mult, concluziile la care ajunge Cezar Stanciu ajuta la reliefarea unui aspect – repetam - necunoscut in mare parte si care intregeste, in fine, imaginea ansamblului denumit Republica Populara Romana. care implicau o amenintare directa la adresa regimului din Romania.
Intr-o ordine aleatorie, subordonarea fata de Moscova este perceputa prin prisma nesigurantei politice provenite din conditiile instaurarii comunistilor la putere, lipsa totala de experienta Politica si economica ce accentua dependenta de hegemon si devotamentul fata de principiile marxism-leninismului in aplicarea lor stalinista, amenintarile externe la adresa U.
R.
S.
S.
Schimbarea structurala a strategiilor si mijloacelor de Politica externa romaneasca, vizibila foarte repede dupa 23 august 1944, a devenit definitiva la sfarsitul anului 1947 si inceputul anului 1948: autorul anunta ca isi doreste tocmai reliefarea acestui punct de vedere prin cei cativa factori generatori.
Alinierea politicii externe romanesti la cea sovietica in anii 50.
Este, in fapt, o continuare a excelentului volum aparut recent, intitulat Devotati Kremlinului. Cezar Stanciu isi propune sa deschida, intai de toate, un demers stiintific putin investigat in istoriografia romana si straina si, tocmai de aceea, analiza sa este mai mult decat binevenita
