Toti cei sapte erau tineri, in floarea vietii.
Cei mai multi erau infranti..
Sa se biruie.
Putini reuseau sa invinga.
Visele erau uneori chiar si ele cenzurate.
Unii, vazand mizeria din societate, se refugiau in alcool, altii in munca, iar altii, ca acesti tineri, isi cautau refugiul in credinta, in Biserica.
Atat si nimic mai mult.
Omului ii era frica sa spuna ce gandeste, nu avea voie sa critice, sa se opuna; trebuia doar sa asculte si sa faca ceea ce i se cere.
Nu se admitea nicio cale de mijloc.
Cine nu era cu regimul, era impotriva. sau Sus...
Peste tot atarnau lozinci cu Traiasca partidul!, Jos...
Lasitatea, turnatoria, fatarnicia erau caracteristici intalnite tot mai des printre semeni.
Se incuraja decadenta spirituala si, odata cu aceasta, relatiile dintre oameni deveneau tot mai nefiresti.
Inchisorile erau pline de oameni nevinovati, care avusesera curajul sa se opuna in vreun fel unor legi inumane si absurde.
Dictatura strangea tot mai mult latul in jurul oamemenilor, inlaturand cu brutalitate orice urma de nesupunere.
In tara erau vremuri tulburi.
Dar Dumnezeu voia altceva...
Asta voiau ei.
Fiecare voia sa mearga intr-un oras mai mare, sa faca o facultate, sa ajunga cineva, sa aiba o pozitie in societate, iar lumea sa-i respecte.
Toti cei sapte erau tineri, in floarea vietii
