Personajele lui Etgar Keret se situeaza la intersectia fantasticului, cinismului si ironiei fine cu realitatea in formele ei cele mai banale. .
Dar asta nu le face mai putin umane, dimpotriva, exista ceva profund omenesc pana si in cele mai fantastice detururi ale istoriilor prin care sunt purtate.
Iar ceea ce leaga discret toate povestile intre ele este, paradoxal, tocmai impasul comunicarii: personajele lui Keret vad aproape periferic si izbutesc cu greu sa comunice.
Universuri intregi ce se nasc din primele fraze deviaza dintr-odata de la normalitatea aparenta, pentru a ajunge in cele mai surprinzatoare locuri.
Greutatea de a fi parinte si pierderea, familia si singuratatea, razboiul si joaca de-a razboiul, tati care devin iepuri si pesti de aur, crime si, in cele din urma, iubirea si memoria defileaza toate in tablourile pe care le schiteaza Keret, fortand parca limitele genului si obtinand un concentrat de proza eleganta si alerta.
Personajele lui Etgar Keret se situeaza la intersectia fantasticului, cinismului si ironiei fine cu realitatea in formele ei cele mai banale
