Textul m-a prins, de la primele pagini, si n-am mai lasat cartea din mana.
Si mie imi era atat de groaza de intuneric.\'\'.
Lumina i s-a stins.
Sub ochii nostri ingroziti, si-a dat ultima suflare.
Trei ceasuri mai tarziu, am auzit un geamat, am fugit in odaia fetei.
Iulia, cu lacrimi siroindu-i pe obraji, aprindea lumanare dupa lumanare.
Am lasat-o privind pe fereastra, spre gradina ei, aramita de toamna, si spre cei cativa butuci de vie, ramasi neculesi.
I-am facut pe plac, trebuia sa evitam supararile cu orice pret.
Degeaba am rugat-o sa se odihneasca. - Adrian Jicu \'\'Lilica mi-a cerut sa-i duc un condei, cerneala si un teanc de hartii langa pat, zicand ca inca mai avea mult de lucru si nu stia cat timp ii mai ramasese.
Ar fi multe de spus despre acest volum, insa dincolo de meritele sale punctuale, ramane o performanta remarcabila: aceea de a face dintr-un autor peste care s-a cam asternut praful uitarii un om viu, in carne si oase.
Am citit-o cu o patima adolescentina, pe care o crezusem uitata, si cu o curiozitate crescanda, fiindca autorul reuseste sa creeze un personaj credibil, ceea ce constituie nuca tare a biografiilor romantate, care, de regula, pacatuiesc prin artificialitate...
Textul m-a prins, de la primele pagini, si n-am mai lasat cartea din mana
