„Prin formatia si activitatea sa, Huizinga apare in cultura secolului al XX-lea ca un descendent al lui Jacob Burckhardt.
Formula trecerii din regnul necesitatii in cel al libertatii are in fond un iz ludic.“ (Gabriel LIICEANU).
Adevarul ei istoric nu este de gasit decat scormonind la radacinile civilizatiei noastre; conceptul ei desavarsit nu poate fi decat rodul unei prospectii, al locului pe care istoria nu l-a atins inca si unde spiritul ludic se va altoi direct pe trunchiul activitatilor fara de care nici o societate nu poate fi gandita.
El infaptuieste, ca si acesta, o foarte savanta, dar totodata lipsita de pedanterie sinteza intre istoria cultural-politica si aceea artistica a Occidentului – de unde si altitudinea discursului sau, care atinge adesea sfera celor mai cuprinzatoare vorbiri despre cultura si spiritualitatea europeana.
Homo ludens sta prinsa in cumpana dintre o nostalgie si un ideal. „Prin formatia si activitatea sa, Huizinga apare in cultura secolului al XX-lea ca un descendent al lui Jacob Burckhardt
