"Proiectie a unei memorii ultragiate, poezia lui Horia Dulvac pare sa se nasca dintr-o constiinta care vede dincolo de sau, mai exact, prin suprafata concretului.
Numai "mama", fiind un cuvant din al carui ecou nu poti iesi -ci doar, eventual, sa te nasti-, ramane peste toate capetele de rand: in-al-te-ra-bil." Marcel Tolcea.
Versurile cad dinspre sinea lor cam cum ar sari viata, uneori, de pe sine, mai ales la capat de vers.
Iar acest amanunt cronologic nu este pentru nimeni nici relevant, nici apasator. povesteste in HD vazutele, stravazutele, nevazduhele, dar mai cu seama spaima ca moare cea care a murit.
H.
D.
Diaconu"E un fel de stand down poetry in aceasta carte.
Franturile cu Mama (...) sunt, in fapt, niste imnuri; nu imnuri catre noapte, dar ce relevanta mai are?" Mircea A. (...) Totul e altceva decat pare, si tocmai o astfel de desubstantializare salveaza.
Tocmai de aceea, faptele apar intr-o goliciune pe care n-o poate insela niciun fel de tendativa de iluzionare. "Proiectie a unei memorii ultragiate, poezia lui Horia Dulvac pare sa se nasca dintr-o constiinta care vede dincolo de sau, mai exact, prin suprafata concretului
