Octavian Herta este scriitor, are talent, are stil.
Si, ca in orice matrioska, exista papusa-mama, povestea-far care trage dupa sine celelalte povesti, nu doar insumandu-le, ci si ordonandu-le, justificandu-le existenta si calauzind cititorul de-a lungul intregului roman.„Imersiv” poate fi inteles si ca o carte autobiografica (desi contine o multitudine de aspecte fictive, de la nume de personaje pana la intamplari care nu s-au petrecut niciodata, cel putin nu in realitatea conventionala), urmarind, pe mai multe paliere narative, povestea unei familii obisnuite din Pitestiul anilor ’80, in care autorul devine, rand pe rand, observator si personaj, dezvaluind si incifrand in acelasi timp elementele care descompun si recompun propria-i existenta, dar si pe cele ale mamei, tatalui, fratelui ori bunicilor.
Casnicia nefericita a parintilor, dramele individuale ale fiecaruia dintre ei, bunicii perceputi ca refugiu pentru mama si copii, o poveste de dragoste dintre o fetita cu gene lungi ca niste aripi de fluture nocturn si un baiat care se cauta pe sine, regasindu-se uneori in carti, alteori in vise, o incercare esuata de iesire dintr-un labirint imposibil, prietenia ca eterna reintoarcere, arheologia unei copilarii recuperate din fragmente aparent disparate – toate acestea sunt articulatii de mecanism si totodata povesti de sine statatoare.
Aproape pe nesimtite, asemenea unui constrictor nevazut, povestea-mama se insinueaza printre povestile-fiice, le mangaie, acapareaza si, ineluctabil, le devoreaza intr-un joc dramatic, pe care nimeni nu-l castiga..
Inseamna si stilistica unei existente! Sa zicem, dupa Mihai Zamfir, “ca stilul este o modalitate recognoscibila, in care un scriitor isi trateaza limba”.
Cartea asta este o papusa ruseasca, in care fiecare poveste o contine pe urmatoarea, intr-un perpetuu de-a v-ati ascunselea, in care cautarea este doar pretext pentru jocul in sine.
Stilul face diferenta dintre un jurnalist si un scriitor.
Octavian Herta este scriitor, are talent, are stil
