„Cele aproape doua sute de pagini adaugate, prin aceasta editie, la prima serie a dialogurilor publicate la inceputul lui 2004 au fost vorbite si scrise pe parcursul unui an si jumatate.
Alaturi de opera critica a lui Eugen Simion se afla o alta, la fel de inalta: exemplul intelectual si moral pe care il intruchipeaza.“ - Andrei Grigor.
Si mai cred ceva.
Este ceea ce vad eu in omul Eugen Simion si ceea ce cred ca vor vedea si cititorii acestor dialoguri din ariergarda avangardei.
Nu cu trufie, nici cu suficienta sau cu aerul extrateritorialitatii spirituale cum intelectualul roman a facut-o adesea in ultimele doua decenii - un sens fara sens - ci cu convingerea ca e al tuturor si ca e de folos, ca poate rani pentru ca poate sa vindece, ca nu trebuie sa umileasca, ci sa dea nadejde si sa construiasca.
In toate trebuie sa fie un sens, iar un intelectual autentic este dator sa-l afle si sa-l transmita celorlalti prin ceea ce traieste, prin ceea ce spune, prin ceea ce face.
Iar asta se intampla aproape tot timpul: intamplari cu dezamagiri si elanuri innoite, cu pierderi si plenitudini, cu apasari si serenitati dinamice.
Mereu in actualitatea sa si a umanitatii, Eugen Simion se construieste ori de cate ori cei doi vectori existentiali se intersecteaza.
De la temele confesorului, deloc risipitor cu agoniseala intimitatilor sale, dar foarte generos cu sensul lor exemplificator, la temele oamenilor, ale Romaniei si ale lumii de azi, marturisirile acestea au o forta spirituala care razbate dincolo de temperanta, echilibrul si farmecul de o simplitate clasica a discursului.
Recitite, mi-au dat nedezmintit convingerea ca mesajul lor este fundamental. „Cele aproape doua sute de pagini adaugate, prin aceasta editie, la prima serie a dialogurilor publicate la inceputul lui 2004 au fost vorbite si scrise pe parcursul unui an si jumatate
